Senatul a aprobat proiectul prin care parcul Șipote ar urma să treacă în administrarea CL Suceava

Parcul Șipote
Parcul Șipote

Senatul României a aprobat proiectul de lege prin care parcul Șipote și pădurea Zamca ar urma să treacă în administrarea Consiliului Local Suceava. Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a anunțat că a susținut, miercuri, în Senat, inițiativa legislativă privind trecerea a aproximativ 14.000 de hectare din fond forestier, grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcție specială de protecție din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al unităților administrativ teritoriale pe raza cărora se află și în administrarea consiliilor locale ale acestora. Senatorul PSD de Suceava a explicat că de această lege vor beneficia mai multe localități din întreaga țară, iar pentru amenajarea acestor zone vor putea fi atrase inclusiv fonduri europene. „Astfel, se pot crea spații pentru copii, pentru a cunoaște direct beneficiile pădurii, sau zone cu un rol educațional pentru populație. De precizat că pe aceste suprafețe nu pot fi amplasate spații comerciale și locuințe”, a spus Ioan Stan.
El a arătat că prin această inițiativă legislativă, în administrarea municipiului Suceava vor trece parcul Șipote și pădurea Zamca, adică 148 de hectare de teren forestier.
„Aceasta a fost posibil și prin votul, dar mai ales prin efortul susținut și convingător al parlamentarilor PSD în întrunirea din cadrul grupurilor PSD cu reprezentanții Ministerului Pădurilor și Apelor și Regiei Naționale a Pădurilor, cât și în comisia de specialitate pentru obținerea de avize și raport de admitere a acestei inițiative”, a mai spus Ioan Stan. El a arătat că votul final pentru acest proiect de lege va fi luni, în Senat, după care va ajunge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Aproape 200 de arbori tăiați ilegal din pădurea orașului Gura Humorului, depistați de Garda Forestieră Suceava

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava