Decizie

Se înființează Autoritatea Națională pentru Sport



Guvernul a decis înființarea Autorității Naționale pentru Sport, care va funcționa în structura Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și va fi condusă de un secretar de stat, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Decizia a fost luată în ședința de vineri a Cabinetului. Autoritatea va fi finanțată prin bugetul ministerului.
Informația a fost confirmată la sfârșitul ședinței de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, care a anunțat înființarea Autorității Naționale pentru Tineret și Sport în cadrul ministerului.
„Instituția nou-înființată va prelua atribuțiile din domeniul tineret și sport, personal, patrimoniul și bugetul fostului Minister al Tineretului și Sportului”, a spus Ioana Muntean.
Oficialul guvernamental a mai precizat că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va avea un număr de 691 posturi, pe lângă demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului, iar conducerea instituției va fi asigurată de ministru și 6 secretari de stat, dintre care unul va coordona Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și unul Autoritatea Națională pentru Tineret și Sport.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că dezbaterea privind listarea suplimentară a companiilor de stat profitabile este un atac la suveranitatea națională a României

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”
Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”