Scriitorul și dramaturgul Fănuș Neagu a murit în noaptea de luni spre marți, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferințe.
Fănuș Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în în ultimele săptămâni a fost în comă.
Fănuș Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila, și a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg.
A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Și-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iași și a urmat Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1952 a devenit cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu”, până în anul 1953, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între anii 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”.
În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962, „Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică „Vara buimacă”, iar piesa „Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din București. Publică ulterior, în anul 1979, „Cartea cu prieteni”, în anul 1981 – „Insomnii de mătase”, în anul 1985 – „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, și „Olelie”, la Teatrul Național din București.
Printre volumele pe care le-a scris se mai numără „Întâmplări aiurea și călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătății”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuș Neagu a fost director al Teatrului Național din București.
În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiași instituții.
Scriitorul și dramaturgul Fănuș Neagu a murit în noaptea de luni spre marți, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferințe. Fănuș Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în în ultimele săptămâni a fost în comă.
În acest sens, în 2008, aflat pe patul de spital, Fănuș Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei față de situația sănătății lui.
„Draga Marius Tucă, În numele amiciției ce ne leaga, te rog să inserezi în Jurnalul National aceste rânduri adresate multor ziariști sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai putin tineri, dar toți de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât și al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu și Ștefan Iordache, hărțuiți, ca și mine, cu nerușinare tenace, de niște condeie butucănoase”, își începea scriitorul mesajul.
„Vă e foame de moarte de ne căutați prin toate spitalele? Așteptați-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire. Cei care nu mă credeți, puneți mâna pe o lamă și ascuțiți-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut”, continuă acesta.
Artistul continuă: „Da, sunt bolnav – cancer de prostată cu diseminări – mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în fața medicilor, asistentelor, infirmierelor și tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) și nu doresc altceva decât să mă lasați în pace cu nenorocul, suferința, spaimele și sperantele mele. Eu știu să îndur, vârsta m-a învățat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziți când mă îngropați a doua oara în decurs de șase luni. Vă întreb: o faceți din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conștiință profesională? Apoi, ce bucurie vă trezește suferința altora? Și, mai ales, pentru ce ne vreți dincolo de dincolo? Literatură nu citiți, prin urmare nici cărțile mele, la film nu mergeți, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâti. Atunci nu încape decât o singura explicație: sunteți mânați cu biciul de patronii voștri să aduceți știri ce să sature așteptările unui public, de voi înșivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaționalism ieftin, erotism vulgar etc”.
„Aș mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înțelege, ați fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiți, domnilor!»”, și-a încheiat Fănuș Neagu scrisoarea.
Fănuș Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila, și a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg.
A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Și-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iași și a urmat Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1952 a devenit cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu”, până în anul 1953, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între anii 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”.
În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962, „Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică „Vara buimacă”, iar piesa „Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din București. Publică ulterior, în anul 1979, „Cartea cu prieteni”, în anul 1981 – „Insomnii de mătase”, în anul 1985 – „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, și „Olelie”, la Teatrul Național din București.
Printre volumele pe care le-a scris se mai numără „Întâmplări aiurea și călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătății”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuș Neagu a fost director al Teatrului Național din București.
În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiași instituții.
Scriitorul și dramaturgul Fănuș Neagu a murit în noaptea de luni spre marți, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferințe. Fănuș Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în în ultimele săptămâni a fost în comă.
În acest sens, în 2008, aflat pe patul de spital, Fănuș Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei față de situația sănătății lui.
„Draga Marius Tucă, În numele amiciției ce ne leaga, te rog să inserezi în Jurnalul National aceste rânduri adresate multor ziariști sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai putin tineri, dar toți de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât și al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu și Ștefan Iordache, hărțuiți, ca și mine, cu nerușinare tenace, de niște condeie butucănoase”, își începea scriitorul mesajul.
„Vă e foame de moarte de ne căutați prin toate spitalele? Așteptați-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire. Cei care nu mă credeți, puneți mâna pe o lamă și ascuțiți-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut”, continuă acesta.
Artistul continuă: „Da, sunt bolnav – cancer de prostată cu diseminări – mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în fața medicilor, asistentelor, infirmierelor și tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) și nu doresc altceva decât să mă lasați în pace cu nenorocul, suferința, spaimele și sperantele mele. Eu știu să îndur, vârsta m-a învățat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziți când mă îngropați a doua oara în decurs de șase luni. Vă întreb: o faceți din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conștiință profesională? Apoi, ce bucurie vă trezește suferința altora? Și, mai ales, pentru ce ne vreți dincolo de dincolo? Literatură nu citiți, prin urmare nici cărțile mele, la film nu mergeți, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâti. Atunci nu încape decât o singura explicație: sunteți mânați cu biciul de patronii voștri să aduceți știri ce să sature așteptările unui public, de voi înșivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaționalism ieftin, erotism vulgar etc”.
„Aș mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înțelege, ați fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiți, domnilor!»”, și-a încheiat Fănuș Neagu scrisoarea.
