Duminică, 3 mai, de la ora 13:00, Căminul Cultural Baia devine gazda unui regal folcloric, în cadrul fazei zonale Fălticeni – Suceava a ediției a XXII-a a Festivalului–Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc”, o zi în care atmosfera va prinde viață sub semnul tradițiilor și al valorilor moștenite.
“Există locuri în care pământul păstrează vibrația istoriei, iar Baia este, fără îndoială, unul dintre ele. Pe aceste meleaguri, unde s-au scris unele dintre primele pagini ale Moldovei, vom adăuga împreună o nouă filă în cronica vie a comunității”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Acesta nu este doar un eveniment cultural, ci un omagiu adus rădăcinilor noastre. Într-un decor încărcat de memorie, cântecul, jocul și portul popular vor aduce în prim-plan frumusețea și autenticitatea spiritului românesc.
“Vă așteptăm să celebrăm împreună moștenirea acestui pământ binecuvântat!”, au transmis organizatorii.






