În vâltoarea zilelor noastre, mulți dintre noi simțim o oboseală lăuntrică ce nu poate fi tămăduită prin odihnă trupească, ci pare să izvorască dintr-o dezrădăcinare adâncă a sufletului. Ne-am obișnuit să alergăm după reușite măsurate în cifre și bunuri, uitând că echilibrul minții depinde în mare măsură de legătura nevăzută cu moștenirea celor care au călcat pe aceste pământuri înaintea noastră. Din perspectivă psihologică, îndepărtarea de tradițiile și valorile românești nu este doar o schimbare de obiceiuri, ci o pierdere a unui sistem de sprijin emoțional care a funcționat timp de milenii. Tradiția nu trebuie privită ca o simplă repetare a unor gesturi vechi, ci ca pe o igienă a spiritului care ne oferă un sens de apartenență și o busolă morală în momentele de cumpănă. Atunci când ne lepădăm de rânduiala străbună, ne pierdem capacitatea de a mai înțelege rostul suferinței și bucuria simplității, devenind vulnerabili în fața stărilor de neliniște și de gol interior. Un studiu științific esențial, realizat de specialiști din cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române pe parcursul ultimilor ani, a scos la iveală date îngrijorătoare privind sănătatea sufletească a românilor care au abandonat complet legătura cu satul și cu datinile părintești. Cercetarea a demonstrat că persoanele care încă mai practică ritualuri comunitare, fie că vorbim despre masa în familie de sărbători sau despre respectarea unor cutume locale, au un nivel de mulțumire sufletească mult mai ridicat și o rezistență sporită la încercările vieții. Studiul subliniază că acești oameni își găsesc puterea în sentimentul de continuitate, simțind că nu sunt singuri în fața destinului, ci fac parte dintr-un lanț neîntrerupt de vieți și experiențe. În schimb, cei care au îmbrățișat un mod de viață lipsit de repere etnice și spirituale suferă mai des de ceea ce psihologii numesc înstrăinare, o stare în care individul nu se mai regăsește nici în mediul său, nici în propria persoană. Această înstrăinare este alimentată de presiunea de a ne conforma unor modele străine firii noastre, care pun preț pe competiție și pe acumulare, ignorând nevoia umană de omenie și de tihnă. Valorile românești, cum sunt cumpătarea, îngăduința și bunătatea față de străini, au constituit de-a lungul timpului un scut de protecție împotriva deznădejdii. Când înlocuim „bunul simț” cu „interesul personal”, clădim o societate de oameni singuri, chiar dacă suntem mereu înconjurați de mulțimi. Pierderea ritualurilor de trecere, care marcau odinioară maturizarea și asumarea responsabilităților, a dus la o șubrezire a caracterului tinerelor generații, care se simt adesea copleșite de cele mai mici greutăți. În trecut, șezătoarea sau munca la câmp în clacă nu erau doar munci fizice, ci prilejuri de tămăduire prin dialog și prin împărtășirea necazurilor, un fel de terapie colectivă pe care astăzi încercăm să o regăsim, fără succes deplin, în cabinetele specialiștilor. Pentru a redobândi această forță interioară, este necesar să înțelegem că nu putem înflori dacă ne tăiem rădăcinile. Nu este vorba despre o întoarcere la opaiț, ci despre o integrare a înțelepciunii de demult în viața de zi cu zi. Psihicul uman are nevoie de simboluri și de povești pentru a procesa realitatea, iar tezaurul românesc este plin de astfel de repere care pot aduce liniște într-o lume zgomotoasă. Lipsa de respect față de pământ și față de bătrâni se traduce, în timp, printr-o lipsă de respect față de propria persoană. Observăm cum goana după noutate ne lasă epuizați, tocmai pentru că ignorăm acele adevăruri neschimbătoare care au ținut acest popor demn în fața istoriei. Recuperarea identității naționale este, în esență, un act de curaj și de iubire față de sine. Prima soluție este restabilirea legăturii directe cu pământul și cu tradiția prin vizite periodice în mediul rural sau în spații care păstrează vie rânduiala veche, implicându-ne activ în activități care presupun lucrul cu mâinile sau ascultarea poveștilor bătrânilor, acest lucru având rolul de a ne coborî mintea din sfera gândurilor abstracte în realitatea liniștitoare a gestului făcut cu rost. A doua soluție presupune cultivarea conștientă a valorilor morale românești în cadrul familiei, prin repunerea la loc de cinste a bunului simț și a ospitalității, și prin refuzul de a adopta un comportament care ne dezonorează trecutul, creând astfel un mediu sigur pentru creșterea copiilor, protejați de egoism și nepăsare. A treia soluție constă în integrarea simbolurilor și a datinilor noastre în viața obișnuită, prin purtarea unui element de port popular, prin gătitul mâncărurilor lăsate de bunici sau prin respectarea momentelor de liniște și de rugăciune, toate acestea funcționând ca niște mici ancore care ne amintesc cine suntem și ne oferă puterea de a trece peste orice încercare cu inima împăcată.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
