Statut social. Nobilimea rusă din sec. XVII-XIX a exclus în mod deliberat o serie de alimente și feluri de mâncare și de băuturi rusești din meniul zilnic, din cauza „vulgarității” lor. Paradoxal, pentru aristocrația rusă, franțuzită, această mâncare „vulgară” a fost, timp de 150 de ani, refuzată. Iar cei care nu voiau să o ignore erau considerați oameni excentrici, avari sau vulgari (în funcție de context). Astfel, celebrul comandant Alexander Suvorov, căruia bucătarul său personal îi aducea în secret preparatele lui preferate din bucătăria rusească într-o marmită militară, chiar și la cinele oficiale, era bârfit ca fiind un om plebeu, oarecum ciudat la curte. Disprețul pentru bucătăria populară a apărut pe vremea lui Petru cel Mare, odată cu tendința pentru tot ce este european – de la rochii la tigăi.. Sub Ecaterina a II-a, orice nobil care se respecta trebuia să aibă un bucătar francez. Este cunoscut un caz când contele Șuvalov, din obișnuință, a comandat la prânz un preparat rusesc – gâscă friptă – care l-a dezamăgit foarte mult pe bucătarul său francez. ”Cum! Servești o gâscă friptă?! Niciodată, mai degrabă să mă trimiți înapoi în Franța cât mai curând posibil”, a exclamat el. Treptat, mâncărurile franceze au început să fie însoțite cu alte meniuri continentale – în fiecare deceniu aristocrația rusă a descoperit mâncărurile uneia dintre țările europene. Până și păstrăvii sau codul erau aduse la masa nobililor ruși din străinătate. Iar eticheta secolului al XVIII-lea și începutului secolului al XIX-lea încă nu permitea servirea așa-numitelor feluri de mâncare „țărănești”, în timpul prânzurilor sau cinelor nobile: cereale, kvas, sbiten (băutură caldă din miere) și, mai ales, șitchi – supă de varză murată (toate preparatele făcute cu varză albă erau considerate în general „vulgare”). Pâinea de secară a fost și ea pe lista neagră pentru că era prea legată de țărănime. Nucile și berea au fost de asemenea prohibite. „Servesc nuci, beau bere la teatru”, a scris în batjocură poetul Pușkin despre cei care în înalta societate erau numiți ”aristocrații lachei”. Nucile și berea pe vremea lui Pușkin erau semne ale unei persoane vulgare, slab educate. Același lucru a fost valabil și pentru semințe. O astfel de mâncare era considerată grosieră și demnă doar de vite. Totuși, dacă un bucătar francez a zdrobit aceleași nuci și le-a presărat pe un desert, atunci nucile erau considerate „reabilitate”.
Conducători. Discuție la birt: – Băsescu a tăiat salariile și pensiile. Oare există în istorie un conducător mai rău decât el? – Burebista. Ăla a tăiat viile!
Fumat. Un bărbat s-a lăsat de fumat. În 6 ani, cu banii economisiți, și-a luat o mașină. A doua zi a murit în accident. Haideți la o țigară!
Poftă. ”Antica și moderna poveste/Spune că marii războinici, bărbați iluștri,/Erau faimoși pentru mâncare./Totul se termina cu cine și festivități:/Și, de fapt, un erou fără poftă de înfulecat/Are aerul unui neserios.” (Giuseppe Giusti).
F. K. Două din rețetele personale ale președintelui care, în vizita lui la Paris, s-a recomandat, hâtru, ”sunt bărbatul care o însoțește pe Jacqueline în țara strămoșilor ei”: Bloody Mary: 60 ml suc de roșii înghețat, 40 ml vodcă rece, 4 picături de suc de lămâie, 2 picături de Worchestershire sauce. Se pregătește și se servește direct în paharul tumbler mediu. Daiquiri: ¾ rom alb, ¼ suc de lămâie, 3 picături de sirop de zahăr. Se pregătește în shaker și se servește în pahar de cockteil sau în cupă de șampanie.
Cartofi. Cartofii prăjiți sau ”french fries”, așa cum sunt cunoscuți în lume, au o poveste lungă și interesantă. Numele este înșelător, pentru că legenda spune că „french fries” au apărut în 1781, într-un mic orășel belgian unde râul a înghețat, iar oamenii au tăiat cartofii în formă de pești mici, pe care i-au prăjit. Cuisine. Citez din prolificul autor Paolo Coelho – admirat de unii, contestat de alții: ”A găti? E vorba, la o primă judecată… de plăcerea de a găti, a face o mâncare: asta implică… convoacă toate cele 5 simțuri umane… Apoi, atunci când gătești ceva cu drag, pentru cineva drag ție… chiar dacă ești un bucătar slab… tu adaugi mâncării tale un al 6-lea simț: iubirea, dăruirea, plăcerea…” Moskva (AFP). URSS număra în 1980 „patruzeci de milioane de alcoolici și bețivi, oficial fișați, a șasea parte din populația Rusiei, releva un raport secret al Academiei de Științe a URSS. Destinat cadrelor superioare ale partidului, acest studiu era realizat de Academia de Științe a URSS, filiala Novosibirsk, principalul centru al țării de cercetare științifică, în domeniu. Vodca ucide în fiecare an un million de ruși, iar numărul alcoolicilor, clinic bolnavi: 17 milioane! Consumul de vodcă era de 5 litri / individ, în 1952, iar în 1983 ajunsese la 30 litri / individ. În Siberia, mecanicii agricoli nu mai ating vârsta pensionării. „A întâlni seara un siberian treaz echivalează cu a întâlni un extraterestru.” (André Glucksmann, La Bêtise).
Meniu. – Bună iubitule! Ia zi, cu ce ai vrea să mănânci cartofii, diseară? – Păi, cu niște carne, bineînţeles! – Ştiam eu! De aia ți-am luat chips-uri cu bacon! Ouă. El: – Faci și tu ceva de mâncare, azi? Ea: – Poate îţi sparg un ou sau două…El: – Poţi să zici „nu” şi fără ameninţări fizice? Paste. Tânăra soţie o sună pe mamă-sa: – Mamă, nenorocitul ăsta iar nu vrea să mănânce pastele pregătite cu drag de mine! – Draga mea, nu te enerva, ia-l cu binişorul, spune-i că ai depus efort când ai pus la fiert pastele… – Cum adică? Ce vrei să spui? Trebuiau fierte înainte de a i le pune în farfurie?!
Fanta. Una dintre cele mai vândute băuturi din lume, Fanta s-a născut în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, nu din abundență, ci din lipsă. În 1941, din cauza embargoului impus Germaniei, filiala Coca-Cola din această țară nu mai primea ingredientele esențiale din SUA: siropul secret și extractele de fructe. Max Keith, directorul fabricii din Essen, a fost pus în fața unei alegeri: să oprească producția sau să inventeze ceva nou. A ales a doua variantă. A strâns ce se mai putea găsi pe piață: resturi de fructe, pulpe, zer și coji de mere sau portocale. Din ele a făcut o băutură dulce, cu gust fructat, pe care a numit-o „Fanta”, prescurtare de la Fantasie – „imaginație” în germană. A fost o improvizație curajoasă, făcută într-o perioadă în care resursele erau raționalizate, iar orice produs alimentar era prețios. Fanta s-a vândut bine în Germania de atunci, devenind o alternativă locală la Coca-Cola. După război, compania americană a preluat rețeta și a transformat-o într-un brand global. Fanta se produce astăzi în peste 180 de țări și are zeci de arome, dar puțini știu că istoria ei a început dintr-o criză, nu dintr-o campanie de marketing, ci din nevoia de a supraviețui.
Leac. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: – Maricico, mi-e rău. Sunt mahmur, ai vreun leac? – Șefu’, eu nu mă prea pricep. Dar întrebați-l pe portar, că el e mai experimentat într-ale băutului. Îl cheamă directorul pe portar și îi spune: – Bre, am fost aseară la o petrecere și sunt foarte mahmur. Ai vreun leac? – Da, șefu’! E simplu: Ce-ați băut? – Vodcă, multă vodcă. – Duceți-vă la magazinul de jos, luați 500 ml de vodcă și beți. Vorba aia: cui pe cui scoate! – Păi și mâine nu o să mă simt rău? – Ba da, dar faceți același lucru și mâine. – Păi, până când fac tot așa? – Până ajungeți portar ca mine, că și eu am fost director ca dumneavoastră!
