Preventiv

Scormonitorii în gunoaie, alungați de Poliția Comunitară

Căruțele care se aventurează pe străzile Sucevei vor fi “vânate” de Poliția Comunitară
Căruțele care se aventurează pe străzile Sucevei vor fi “vânate” de Poliția Comunitară

Căruțele care se aventurează pe străzile Sucevei vor fi “vânate” de Poliția Comunitară, căreia i s-a trasat ca sarcină să împiedice răscolirea containerelor de gunoi și împrăștierea deșeurilor peste jos, în căutarea unor bunuri ce pot fi valorificate la centrele de colectare deșeuri.
După ce din toate cartierele Sucevei au fost primite reclamații privind mizeria de la buncăre, dar și faptul că aproape peste tot sunt mormane de deșeuri care nu au fost încă ridicate, municipalitatea suceveană a luat măsuri, pentru a reduce acest fenomen neplăcut.
“Avem ordin să oprim căruțele care intră în municipiul Suceava, din localitățile din jur, să nu încurce circulația și să nu mai împrăștie peste tot deșeuri, atunci când răscolesc containerele dintre blocuri. Facem filtre pentru căruțe atât acum, înainte de Paște, cât și după sărbători, când sunt de asemenea probleme cu depozitarea deșeurilor menajere”, a declarat șeful Poliției Comunitare Suceava, Viorel Horodenciuc.
Pe de altă parte, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a spus că, în prezent, în municipiu există o problemă cu cantitățile foarte mari de deșeuri care se adună în țarcurile special amenajate.
“Cantitățile de deșeuri produse în ultima perioadă au crescut foarte mult, atât ca urmare a începerii campaniei de curățenie de primăvară, cât și a sărbătorilor de Paști, când consumul de alimente și produse de uz general crește foarte tare. Numărul de mașini cu care se ridică gunoiul nu a scăzut, numai că nu mai fac față cantităților foarte mari de gunoi și atunci trebuie făcute mai multe curse, pentru a acoperi o zonă pe care anterior o deserveau chiar dintr-o singură cursă. Operațiunea de ridicare a deșeurilor menajere este îngreunată și de necesitatea transportării deșeurilor la groapa de gunoi de la Fălticeni, care este situată destul de departe”, a precizat Lucian Harșovschi.
În opinia sa, situația își va reveni la normal după sărbătorile de Paști, când cantitățile de deșeuri produse vor scădea, iar mașinile de ridicare a deșeurilor menajere nu vor mai fi atât de încărcate.

Recomandări

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic
Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator