În perioada 15-17 septembrie 2019, o delegație a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava s-a aflat într-un schimb de experiență la Direcția de Asistență Socială și Protecția Familiei a Raionului Soroca din Republica Moldova.
Schimbul de experiență a avut loc ca urmare a invitației transmise Consiliului Județean Suceava și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava pe 14 august 2019, de către Consiliul Raional și DASPF Soroca, în baza înțelegerii de cooperare între județul Suceava din România și Raionul Soroca din Republica Moldova, precum și în baza acordului de colaborare încheiat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca.
Directorul DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat că inițiativa unei colaborări cu Republica Moldova a venit ca urmare a unei idei transmise de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în deschiderea Campaniei Porți Deschise – 2018, când a îndemnat specialiștii din cadrul sistemului de protecție să-și extindă colaborarea în domeniu și peste granițele țării, astfel încât, la începutul anului 2019, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, în debutul Campaniei ”Porți deschise spre comunitate”, s-a inițiat un schimb de experiență cu Regiunea Cernăuți din Ucraina și Raionul Soroca din Republica Moldova, iar pe 4 aprilie 2019 a avut loc, la sediul DGASPC Suceava, o primă întâlnire cu specialiști din cadrul serviciilor de asistență socială din Republica Moldova – Raionul Soroca.
Vizite în centre de copii și adulți
Delegația din Soroca, formată din vicepreședintele și secretara Raionului Soroca, precum și șefa Direcției de Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, însoțită de specialiști din cadrul instituției, a fost interesată de serviciile dezvoltate în județul Suceava, iar specialiștii, la rândul lor, au prezentat modul de organizare a sistemului de protecție socială din Republica Moldova.
Această primă întâlnire a fost un schimb de experiență bogat și a pus bazele unei colaborări fructuoase și de durată cu specialiștii din Raionul Soroca, astfel încât, după semnarea acordului de parteneriat între cele două părți, a urmat invitația de a vizita serviciile de protecție socială dezvoltate în Raionul Soroca.
Delegația suceveană, formată din directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, și trei specialiști din cadrul serviciilor de specialitate (serviciul asistență maternală, serviciul rezidențial și serviciul de evaluare complexă a copiilor cu dizabilități), a fost invitată să se întâlnească cu specialiștii din cadrul DASPF Soroca și să viziteze câteva locații ale serviciilor de protecție socială din Soroca.
Agenda schimbului de experiență a inclus, în cele două zile, o masă rotundă la sediul Consiliului Raional Soroca, găzduită de președintele și vicepreședintele consiliului raional și moderată de către șefa DASPF Soroca, Svetlana Păunescu, la care au participat specialiști din cadrul celor trei direcții de asistență socială: DASPF Soroca, DASPF Ocnița și DGASPC Suceava-România. Fiecare direcție și-a prezentat structura, modul de funcționare și serviciile dezvoltate de-a lungul timpului, din cadrul sistemului de protecție socială. Totodată au fost discutate aspecte legislative din ambele țări, care au condus la îmbunătățirea calității serviciilor sociale. Au urmat o vizită la un asistent paternal profesionist care avea în îngrijire doi frățiori de vârste mici, până în 7 ani, neexistând diferențe semnificative față de profesia de asistent maternal profesionist din România; o vizită la Centrul Multifuncțional ”Baștina” Cosăuți, care cuprinde un centru rezidențial pentru copii, un centru maternal pentru cuplul mamă-copil și un centru de zi pentru copiii din comuna Cosăuți, înființat și susținut în proporție de 80% de către Organizația Concordia, unde erau și voluntari din Corpul Păcii; o vizită la Locuința Protejată pentru persoane adulte cu dizabilități din comuna Bădiceni, în care sunt ocrotiți patru femei și doi bărbați cu dizabilități, locuință care s-a desprins ca structură din Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (în jur de 400 de persoane adulte), ce reprezintă o instituție de asistență socială și de reabilitare/recuperare din gestiunea Agenției Naționale Asistență Socială, care face parte implicit din Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Extinderea serviciilor de recuperare pentru copiii cu autism și în Republica Moldova
„Ceea ce am observat ca o constantă în centrele de copii din Republica Moldova, dar și în cele de adulți, este implicarea în activitățile casnice (bucătărie, seră, pregătirea zarzavaturilor pentru iarnă etc.) a beneficiarilor ca terapie și valorizare a aptitudinilor persoanelor cu dizabilități”, a spus șefa Protecției Copilului Suceava.
În urma vizitei efectuate în structurile de asistență socială din raionul Soroca, delegația suceveană și-a propus continuarea colaborării prin schimburi de experiență și formare între personalul din centrele din județul Suceava și centrele din raionul Soroca, pentru a prelua și valorifica bunele practici ale ambelor părți. De asemenea, a concluzionat Nadia Crețuleac, „am constatat faptul că există o nevoie crescândă de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilități, în special diagnosticați cu autism, și vom promova această nevoie în rândul organizațiilor nonguvernamentale din Suceava, care-și pot extinde aria serviciilor și încheia parteneriate și cu Direcțiile din Republica Moldova”.
Raionul Soroca
Schimb de experiență al unor specialiști din cadrul DGASPC Suceava, în Republica Moldova






