Avertisment

Schemă de fraudare a alegerilor, prezentată de PSD

Președintele Organizației Județene PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a prezentat, vineri, o schemă de fraudare a alegerilor care ar fi pusă la punct de PD-L și pe care reprezentanții democrat-liberali în secțiile de votare și-ar însuși-o în cadrul unor instruiri efectuate de partid. Mîrza a declarat, în conferință de presă, că semnele fraudării alegerilor prezidențiale de PD-L „sunt evidente” argumentând că președinții secțiilor de votare și locțiitorii acestora sunt membri PD-L care au demisionat „formal” din partid.
Potrivit președintelui PSD Suceava, PD-L are liste cu persoanele care votează cu PD-L sau cu PSD și la vot celor despre care se știe că votează cu PD-L li se vor da, cu complicitatea președinților secțiilor de votare, câte trei buletine de vot pentru alegerea președintelui, acestea urmând să fie introduse și în urnele pentru referendum, iar votanților PSD li se vor da buletine de vot pentru alegerea președintelui șampilate cu mențiunea „Votat” pe ultima pagină, astfel încât voturile lor să fie nule.
„Listele cu președinții secțiilor de votare în toate localitățile sunt cu membri ai PD-L, unii cu funcții, dar care în mod formal au demisionat. În municipiul Suceava majoritatea președinților secțiilor de votare sunt angajați ai Primăriei sau ai Consiliului Județean.
Facem acum o analiză a tuturor acestor situații pentru a putea să depunem contestații”, a spus senatorul Mîrza.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare