Pregătite pentru noul an școlar

Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Mansardarea Scolii Nr. 10 a fost finalizată, fiind create șase noi săli de clasă

Locuitorii cartierului sucevean Burdujeni au la dispoziție, odată cu începerea noului an școlar, un număr mai mare de săli de clasă pentru copiii lor, la o școală foarte căutată pentru rezultatele bune obținute în procesul educațional.
„Au fost finalizate lucrările de mansardare ale Școlii Gimnaziale Nr. 10 din cartierul Burdujeni. Se dau în funcțiune, începând cu noul an școlar, șase noi săli de clasă pentru 180 de elevi și o aulă pentru activitățile școlare. Este o investiție așteptată de locuitorii din zonă, mai ales că Burdujeni s-a extins cu noi cartiere, iar școala este una foarte solicitată de către părinți, datorită rezultatelor bune”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu, care consideră că asigurarea condițiilor optime pentru studiu vor spori procesul de învățare.
Edilul sucevean a precizat că în paralel se efectuează și alte investiții mari la unitățile de învățământ, precum realizarea unei săli de gimnastică la Colegiul Național „Spiru Haret” ori a unei clădiri de laboratoare pentru CN „Petru Rareș”, unde, din păcate, a fost necesară organizarea unei noi licitații, după ce la prima constructorul s-a dovedit neserios și a fost necesară rezilierea contractului.

Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr.10 din Burdujeni
Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr.10 din Burdujeni
Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Scolii Nr. 10 a fost finalizată, fiind create șase noi săli de clasă
Mansardarea Scolii Nr. 10 a fost finalizată, fiind create șase noi săli de clasă

Recomandări

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri