Acțiune

Șapte zile de controale în trafic cu ocazia săptămânii siguranței rutiere

Săptămâna mondială a siguranței rutiere, eveniment care se desfășoară între 23 și 29 aprilie, i-a scos în stradă pe polițiștii din județ, aceștia urmând a organiza zilnic acțiuni de control în trafic. Polițiștii vor organiza acțiuni de combatere a excesului de viteză, de disciplinare a pietonilor și de respectare a prevederilor legale în efectuarea depășirilor. Tot în această perioadă, împreună cu specialiștii de la Registrul Auto Român Suceava, de la Autoritatea Rutieră și de la Secția Drumuri Naționale, oamenii legii vor verifica și mașinile care fac transporturi rutiere de persoane și de mărfuri. Cu ocazia aceluiași eveniment, polițiștii suceveni vor organiza în școli activități cu tematică specifică de prevenire a accidentelor rutiere în rândul elevilor. „Săptămâna viitoare, vom trage linie și vom contabiliza rezultatele intenselor acțiuni de control în trafic organizate în aceste zile, cu ocazia săptămânii mondiale a siguranței rutiere, eveniment care are ca obiectiv conștientizarea participanților la trafic cu privire la impactului social și la costurilor pe care le presupun accidentele rutiere. Noi oricum facem controale săptămânal, însă acum va fi ceva mai special, acțiunile urmând a fi de mai mare amploare”, ne-a declarat comisarul șef Romeo Butnariu, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.

Recomandări

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale