Ofertă

Șapte tronsoane de cale ferată, scoase la licitație

Ofertă: Șapte tronsoane de cale ferată, scoase la licitație
Ofertă: Șapte tronsoane de cale ferată, scoase la licitație

Șapte tronsoane de cale ferată din județul Suceava, cu lungimi cuprinse între 21-40 de kilometri, sunt oferite spre închiriere firmelor interesate de activitățile de transport marfă și călători pe calea ferată.Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că instituția a fost informată de Compania Națională de Căi Ferate CFR-SA că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1409 din 29 noiembrie 2007 pentru aprobarea condițiilor de închiriere de către CFR SA a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă, compania oferă, în regim de închiriere, tronsoane de cale ferată. Se pot înscrie la licitație operatori economici -persoane juridice sau grupuri de persoane juridice înregistrate în România, licențiate conform prevederilor legale. “Compania închiriază secțiile de circulație aparținând infrastructurii feroviare neinteroperabile, în scopul realizării simultane a activităților de gestionare a infrastructurii, respectiv efectuarea serviciilor de transport feroviar public de marfă și /sau de călători, în condițiile legii”, a spus Milici.Firmele sau societățile comerciale care doresc să închirieze aceste trasee sunt invitate la Consiliul Județean Suceava, unde li se vor furniza date suplimentare despre acest subiect.Termenul limită de depunere a ofertelor de închiriere este 10 martie a.c., iar licitațiile vor avea loc prin Bursa Română de Mărfuri.

Recomandări

Zeci de lucrători feroviari din Suceava, lăsați cu ochii în soare de noua societate națională de transport marfă Carpatica Feroviar