Mărcile la control

Sancțiuni în valoare de peste 100.000 lei, în urma unei acțiuni a poliției economice

Respectarea drepturilor de autor asupra produselor de pe piață și a legalității actelor de comerț reprezintă o preocupare constantă a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care în timpul zilei de joi au organizat o acțiune de prevenire și combatere a actelor ilicite de comerț.
Acțiunea a avut loc în contextul apropierii sărbătorilor pascale, fiind verificate calitatea și legalitatea produselor aflate pe tarabele comercianților. Au fost verificate 78 de societăți comerciale, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate sau producători agricoli. În timpul controalelor au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 113.600 de lei, toate privind legalitatea actelor de comerț. De asemenea, au fost confiscate mărfuri în valoare de peste 10.000 de lei, în principal îmbrăcăminte și produse alimentare.
Polițiștii au constatat o infracțiune, în urma investigațiilor făcute în Complexul Comercial Bazar din Suceava. A fost astfel depistat un bărbat de 45 de ani, din municipiul Suceava, care comercializa produse de îmbrăcăminte marcă înregistrată și protejată, fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că ar fi contrafăcute. Pe numele comerciantului s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse purtând o marcă înregistrată, fără a respecta drepturile de autor și mărcile.

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

Precizări ANAF. Criteriile pentru declararea inactivității fiscale au rămas neschimbate în privința mandatului administratorilor