În perioada 17-21 iulie, pe raza municipiului Fălticeni s-au desfășurat activități de menținere a ordinii și liniștii publice și de prevenire a faptelor antisociale cu ocazia organizării manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului și a Bâlciului Tradițional Anual de Sf. Ilie, care s-au soldat cu amenzi în valoare de 25.000 de lei aplicate de polițiști.
Polițiștii au distribuit 400 de materiale preventive – afișe, flyere și ghiduri conținând recomandări preventive.
Activitățile preventive au fost completate și de acțiuni operative de descurajare și constatare a faptelor antisociale, fiind aplicate 102 sancțiuni contravenționale, în valoare de 26.410 lei.
Pe raza municipiului și în zona arondată au fost identificați și turiști, dar și suceveni care au încălcat legislația rutieră, fiind aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.160 lei.
Au fost aplicate și 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112.
Au fost reținute 8 permise de conducere, fiind ridicate și 4 certificate de înmatriculare pentru lipsă ITP.
În medie, în fiecare zi, au acționat 40 de polițiști, o grupă a Serviciului de Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și 3 polițiști de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava.






