Vernisaj

Salonul de Umor Suceava 2010

La Muzeul de Istorie va avea loc vineri, 5 noiembrie a.c., la ora 12:00, vernisajul expoziției celei de-a XXI-a ediții a Salonului de Umor de la Suceava, manifestare organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina (prin secțiile Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Școala Populară de Arte “Ion Irimescu”) și Muzeul Bucovinei.
Expoziția Salonului de Umor 2010, care are ca temă „Frunză verde de…România”, va etala lucrările selectate de juriu de la cele două secțiuni, Caricatură și Strip/Bandă desenată umoristică.
Premiilor salonului li se va adăuga, pentru prima dată, Premiul “Recunoștinței” (în valoare de 1000 lei), care va fi acordat unei personalități marcante a culturii și artei bucovinene.
Salonul de Umor este o secțiune distinctă în cadrul Festivalului de satiră “Bucovina”, festival care circumscrie și Expoziția internațională de grafică satirică ”Monitorul de Suceava “ (ediția a IV-a ), organizată de Muzeul Bucovinei împreună cu cotidianul sucevean.

Recomandări

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”
Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Expoziția retrospectivă „Dincolo de timp”, dedicată artistei Angela Pitariu Bolnavu, la Muzeul de Istorie Suceava

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”