Regulament-invitație

Salonul anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava

Centrul Cultural “Bucovina”, în colaborare cu Complexul Muzeal “Bucovina “ Suceava, organizează concursul “Salonul anual 2009 al artiștilor plastici amatori din județul Suceava”.
La salon sunt admise numai lucrări executate în anul 2009
Concursul, care este deschis tuturor artiștilor plastici amatori din județ (independenți sau membri ai unor cenacluri și asociații artistice), se desfășoară pe secțiunile pictură, grafică (excepție făcând grafica umoristică pentru care este organizat în mod special „Salonul de Umor”), sculptură și artă decorativă. Condiția esențială pentru admiterea la salon și acordarea premiilor anuale o constituie obligativitatea prezentării unor lucrări executate în anul 2009.
Trei premii pentru fiecare secțiune, cărora li se adaugă un premiu pentru debut și Premiul „Opera omnia”
Artiștii pot participa la una sau la mai multe secțiuni, numărul minim de lucrări pentru fiecare secțiune fiind două.
Organizatorii acordă câte trei premii pentru fiecare dintre cele patru secțiuni, la care se mai adaugă un premiu pentru debut și Premiul „Opera omnia”, acordat unui artist amator cu îndelungată și prodigioasă activitate plastică.
Responsabilitatea ierarhizării și acordării acestor premii revine unui juriu competent, alcătuit din artiști profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici.
Termen limită pentru predarea lucrărilor: 17 decembrie
Lucrările, însoțite de o fotografie color a artistului, precum și de un CV sintetic (maxim zece propoziții, dactilografiate la 1 sau 1/2 rânduri, documente necesare pentru alcătuirea catalogului care va fi tipărit și lansat cu prilejul „Salonului de primăvară-vară al artiștilor plastici amatori din județul Suceava”, programat pentru luna iunie 2010) vor fi predate până la data de 17 decembrie a.c. la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, str. Universității, nr.48.
Lucrările premiate rămân în proprietatea organizatorilor.
Vernisajul salonului și festivitatea de premiere: 22 decembrie
Predarea și înscrierea lucrărilor în concurs presupune acceptarea condițiilor impuse prin regulamentul-invitație.
Vernisajul salonului și festivitatea de premiere vor avea loc în ziua de 22 decembrie a.c., orele 14:00, în galeria de la etaj a „Muzeului de Istorie” Suceava.
Persoane de contact: referent Corina Scîntei (tel. 0230-530126; e-mail: culturatraditionala @ suceava.astral.ro ) și cons. art. Mihai Pânzaru-PIM (tel.0744161174; e-mail: mihaipanzarupim @ gmail.com).

Recomandări

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale
Elevi suceveni, talentați la muzică, premiați la mai multe festivaluri internaționale și naționale

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa