S-a urcat băut la volan și le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere irlandez fals

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce, tras pe dreapta de poliție, le-a prezentat oamenilor legii un permis de conducere irlandez fals. În plus, tânărul era băut.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de marți spre miercuri, la ora 00.35, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control, pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani, care a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile statului irlandez.
În urma verificării documentului, polițiștii au constatat faptul că aceasta nu prezintă toate elementele de siguranță specifice permiselor de conducere eliberate de statul irlandez.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu