Periculos

S-a stins în spital, după ce a fost suspectat că ar fi băut antigel

S-a stins în spital, după ce a fost suspectat că ar fi băut antigel Sursa romania libera.ro
S-a stins în spital, după ce a fost suspectat că ar fi băut antigel Sursa romania libera.ro

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost anunțați, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, că un bărbat de 60 de ani, din localitate, ar fi ajuns în aceeași noapte la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni, fiind suspectat că ar fi băut antigel auto.
La spital polițiștii au discutat cu personalul medical, care a povestit că bărbatul fusese adus cu ambulanța în jurul orei 01.40, fiind în stare de ebrietate, dar conștient. Având în vedere suspiciunea existentă de consum de antigel, el a fost transferat în scurt timp la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare.
Duminică dimineață, în jurul orei 08.00, polițiștii au fost anunțați despre decesul bărbatului de 60 de ani, în timp ce se afla internat în spitalul sucevean. În aceste condiții a fost dispusă efectuarea unei necropsii a cadavrului depus la Morga Spitalului Județean Suceava, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții acestuia. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” care a rămas spre soluționarea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Vadu Moldovei.
Chiar dacă mulți oameni nu știu și pot fi tentați de consumul de antigel, care la prima degustare este dulce și uleios, putând fi confundat cu o licoare bahică, trebuie știut faptul că avem de fapt de a face cu o substanță foarte dăunătoare organismului. Consumul unei cantități de peste 50 de ml de antigel, luând în considerare bineînțeles numărul de kilograme al fiecăruia, poate provoca moartea, organele cele mai afectate fiind rinichii, al căror blocaj substanța nocivă îl poate provoca cu ușurință. Din păcate au fost nenumărate cazuri în care oamenii s-au întâlnit la un pahar, au gustat din licoarea aparent inofensivă și au trecut în lumea celor drepți.

Recomandări

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro