Contract studiu fezabilitate

S-a mai făcut un pas pentru proiectul de drumul expres Pașcani-Suceava-Siret

Proiect al drumului expres Pașcani-Suceava-Siret
Proiect al drumului expres Pașcani-Suceava-Siret

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că a finalizat procedura de atribuire a contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție pentru drumul expres Pașcani-Suceava-Siret. Atribuirea s-a făcut pe două tronsoane, Pașcani-Suceava și Suceava-Siret, câștigătorul fiind același – Asocierea SEARCH CORPORATION SRL – EGIS INTERNATIONAL SAS – EGIS ROMANIA SA.
Contractul este valabil 24 de luni, din care 14 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate, 6 luni pentru proiectul tehnic de execuție și 4 luni pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procedurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene. Peste doi ani de zile ar trebui așadar să avem un proiect detaliat despre cum va arăta acest drum și cum trebuie executat. Până la demararea lucrărilor mai este așadar cale lungă, mai ales că se așteaptă și o finanțare europeană.
Pe sectorul Pașcani-Suceava lungimea estimată a traseului este de 61 de kilometri, în timp ce de la Suceava la Siret lungimea, tot estimată, este de 41 kilometri. Cel puțin în parte acest drum expres ar urma să fie trasat pe altă suprafață decât cea a E 85. Toate aceste detalii trebuie stabilite în următorii doi ani de zile.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”