S-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan

Un bărbat în vârstă de 41 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan băut. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 19.55, un echipaj de poliție a oprit în trafic, pe drumul comunal din comuna Drăgușeni, un autoturism marca VW Transporter, condus de un bărbat în vârstă de 41de ani, localnic.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate