Infracțiune

S-a ales cu dosar penal, după ce a produs un accident și a refuzat recoltarea probelor

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Sadova, s-a ales cu un dosar penal, după ce a acroșat cu mașina un autoturism parcat lângă drum și a refuzat apoi recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orei 18.30, pe un drum comunal din comuna Sadova. În timp ce se afla la volanul unui autoturism Land Rover pe strada Școlii din localitate, un bărbat de 49 de ani, din localitate, a acroșat un autoturism marca VW Passat, care se afla parcat în afara părții carosabile. Întrucât avea halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, după care a fost condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde bărbatul de la volan a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme