Infracțiuni

S-a ales cu dosar penal după ce a lovit un pieton cu mașina și a dispărut

Un accident căruia i-a căzut victimă un pieton, după care șoferul vinovat a dispărut de la locul faptei, a avut loc miercuri seara, pe un drum din comuna Ipotești. În momentul în care a ieșit dintr-o curbă la stânga, un tânăr de 28 de ani, din comuna Ilișești, ce conducea un autoturism marca Ford Focus, a acroșat cu oglinda autoturismului o adolescentă de 16 ani, care se deplasa regulamentar pe marginea din dreapta drumului în sensul ei de mers.
În urma impactului, victima a suferit leziuni la umărul drept, iar autoturismul a suferit și el avarii la oglinda retrovizoare. După producerea accidentului, cel de la volan și-a continuat deplasarea până la locuința proprietarului autoturismului, care este plecat din țară, unde a lăsat autovehiculul și a plecat spre locuința sa. La locul accidentului a ajuns o ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale fetei, pe care a transportat-o apoi la secția UPU a Spitalului Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de contuzie cot și antebraț drept, fără a rămâne internată.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, conducătorul auto a fost identificat și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l, iar ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat