Depistat în trafic

S-a ales cu dosar penal după ce a acroșat un biciclist și a părăsit locul accidentului

Un biciclist care circula pe DN 17B, drum aflat în lucru pe Valea Bistriței din județul Suceava, a fost victima unui accident produs de un șofer care, după ce l-a acroșat, a părăsit locul accidentului. Autoutilitara implicată în accident a fost identificată în trafic de polițiști la o perioadă de timp după producerea accidentului, șoferul fiind acum cercetat în cadrul unui dosar penal.
Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, în timp ce un bărbat de 27 de ani, din județul Bacău, șofer angajat al unei firme de construcții din Bacău, transporta mixtură asfaltică între Broșteni și municipiul Vatra Dornei, pentru lucrările de reabilitare a drumului. La un moment dat, ajuns într-o zonă în care circulația se desfășoară pe un singur sens de mers, întrucât drumul este în lucru, a acroșat cu aripa de la roata stânga spate un biciclist de 66 de ani, din comuna Dorna Arini, care circula din sens invers cu bicicleta pe marginea carosabilului. După ce a acroșat biciclistul, conducătorul autoutilitarei a părăsit locul accidentului fără a avea încuviințarea poliției, continuându-și deplasarea pe o distanță de circa 300 de metri, până în locul unde se turna covorul asfaltic.
Biciclistul a fost rănit ușor, un echipaj al ambulanței ajungând în scurt timp la fața locului, pentru a-i acorda primul ajutor. Ulterior, în urma controalelor efectuate de către polițiști, conducătorul autoutilitarei a fost depistat în trafic pe raza comunei Crucea, efectuând un transport pentru firmă. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Biciclistul a fost de asemenea testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat și probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma mărturiilor și probelor adunate, cercetările sunt acum continuate în cadrul unui dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control