De trei bani 7 nov. De trei bani Vă întreb dacă e normal ca marți seară să ne gândim ce să alegem dintre un Liverpool – Real Madrid şi un PSG – Bayern Muenchen, iar miercuri seara să ne gândim ce meci de pe afiş ar putea fi… 7 nov. De trei bani
Ne-ai adus bucurii, Nea Imi 6 nov. Ne-ai adus bucurii, Nea Imi Emerich Jenei, antrenorul de numele căruia se leagă cea mai mare performanță din întreaga istorie a fotbalului românesc, ne-a părăsit ieri, la vârsta de 88 de ani. S-a stins în tăcere, cu o discreție comparabilă doar cu cea în care… 6 nov. Ne-ai adus bucurii, Nea Imi
Între clasamentul real și cel indus 5 nov. Între clasamentul real și cel indus În campionatul nostru cel de toate etapele s-a săvârșit jumătate din sezonul regulat, iar orice analiză care se respectă trebuie să înceapă (ba chiar să se și termine) astfel: lider este FC Botoșani, cu cea… 5 nov. Între clasamentul real și cel indus
Ce nu înţeleg ei… 4 nov. Ce nu înţeleg ei… Sau poate că abia acum au înţeles? „Ei” fiind, desigur, domnii fotbalişti, dintre care unii, aparţinând cluburilor care prin tradiţie se află mereu în fruntea ierarhiei naţionale, au crezut mereu că sunt chiar valoroşi, că tot lătratul ăla despre calităţile… 4 nov. Ce nu înţeleg ei…
Sinnergia faptelor 3 nov. Sinnergia faptelor S-a încheiat şi ultimul turneu de Masters din sezonul de tenis, care în cazul acestui sport coincide cu anul calendaristic. La Paris a câștigat unul dintre cei doi actuali corifei, iar acesta nu a fost Alcaraz… Pentru că spaniolul a… 3 nov. Sinnergia faptelor
Cu carte, fără carte 1 nov. Cu carte, fără carte Acum două-trei zile, un zvon vorbea despre posibila instalare a lui Daniel Pancu în funcția de antrenor principal la CFR Cluj. Între timp, fără să se fi zvonit, tot la CFR a reapărut pe post de președinte al clubului un… 1 nov. Cu carte, fără carte
Sănătatea și-un praz verde! 31 oct. Sănătatea și-un praz verde! Așa cum declaraseră, și cum era de așteptat, cei de la FCSB au tratat serios deplasarea de la Bistrița, în Cupa României. Erau nevoiți să o facă, deși nu era meci eliminatoriu. Între alte meciuri de antrenament pentru rivale, cum… 31 oct. Sănătatea și-un praz verde!
Inexplicabile 30 oct. Inexplicabile Încerc de mult timp, iar de la o vreme chiar fac eforturi notabile în direcţia asta, să înţeleg mecanismul mental al domnului Gheorghe Becali, atât în ansamblu, cât şi pe direcţii specifice. De pildă, deşi s-a dus cam o treime… 30 oct. Inexplicabile
Cupa, această Ligă a Națiunilor! 29 oct. Cupa, această Ligă a Națiunilor! Iată în sfârşit o săptămână mai liniştită, de tranzit, şi-or fi zis mai mulți fotbalişti de pe la noi. Nu şi cei de la FCSB. Deşi este miez de săptămână dedicat Cupei, fază incipientă, l-am… 29 oct. Cupa, această Ligă a Națiunilor!
Nu absenţii… 28 oct. Nu absenţii… Ora 17.15 de la noi este 16.15 în Spania. La această oră s-a jucat duminică meciul cel mai important de pe planetă la nivelul echipelor de club: Real Madrid – FC Barcelona, cunoscut sub supranumele de El Clasico. Ei bine,… 28 oct. Nu absenţii…
El Clasico fără daune majore 27 oct. El Clasico fără daune majore Evenimentul numit pe drept cuvânt El Clasico, primul din sezonul curent, nu a picat într-un moment prea favorabil pentru cele două echipe, Real şi Barcelona. Ambele aveau jucători importanți la infirmerie în acest sfârşit de octombrie, deci nici premize de… 27 oct. El Clasico fără daune majore
Viteziștii, buni și pe metru pătrat! 24 oct. Viteziștii, buni și pe metru pătrat! Meciul vedetă al serii de miercuri normal că a fost Real cu Juventus, dar mulți l-au urmărit și pentru a-și face o idee în perspectiva El Clasico, de duminică. Și a fost cam degeaba această… 24 oct. Viteziștii, buni și pe metru pătrat!
Scoruri de tenis sau chiar mai rău 23 oct. Scoruri de tenis sau chiar mai rău Surprinzător, Barcelona a fost programată la „matineul” Ligii Campionilor, adică de la 19:45. Binevenit demers, însă, aşa a fost valorizat şi primul calup de meciuri, în care intrau de obicei cele disputate în estul îndepărtat.… 23 oct. Scoruri de tenis sau chiar mai rău
Fără regi! 22 oct. Fără regi! Știu că unii cititori ai rubricii, în ciuda numelui ei exclusivist, așteaptă rânduri/gânduri despre tenis. De obicei nu-i dezamăgesc, poate doar de data asta, deși sper să nu. Fiindcă o să scriu doar un paragraf despre… ambalaj. Deși am urmărit… 22 oct. Fără regi!
Penalty-ul se apăra sau se ratează? 21 oct. Penalty-ul se apăra sau se ratează? În ultimele săptămâni am avut de a face cu câteva execuţii de penalty-uri care poate nu vor deveni legendare, dar cu siguranţă că vor mai fi încă destulă vreme de acum înainte analizate pe toate… 21 oct. Penalty-ul se apăra sau se ratează?
Stan și Bran erau simpatici 20 oct. Stan și Bran erau simpatici Această etapă, a 13-a, care își va fi jucat derby-ul Dinamo – Rapid duminică seara, era una din care echipele fruntașe aveau eventual de pierdut, căci de câștigat ceva în condițiile în care reperul FCSB juca la ultima clasată, singura… 20 oct. Stan și Bran erau simpatici
Nu poate fi doar prostie… 18 oct. Nu poate fi doar prostie… Alaltăieri, la orele serii, chiar aşteptam cu emoţie reîntâlnirea cu fotbalul naţional, după ce vreme de aproape o săptămână ne cantonaserăm în preliminariile Mondialelor, unde, spre uimirea generală, am prins şi o seară în care toţi golgheterii ”grei” au ratat… 18 oct. Nu poate fi doar prostie…
De dorit pentru dublul baraj 17 oct. De dorit pentru dublul baraj Intenționam să reiau analiza încrucișării de la dublul baraj (mai corectă această formulare decât dubla de baraj) pentru calificarea la Mondialele din 2026, pe baza situației actualizate din grupele preliminare, dar asta ar însemna să mă pierd într-o sumedenie de… 17 oct. De dorit pentru dublul baraj
Ce lipseşte din analiză 16 oct. Ce lipseşte din analiză În ciuda faptului că naţionala României dominase şi tactic, şi tehnic în cea mai mare parte a timpului, partida contra Austriei dădea să se termine la egalitate, senzaţia pe care mi-o induceau cei de pe teren fiind aceea că s-ar… 16 oct. Ce lipseşte din analiză
Cum ne raportăm la victoria cu Austria? 15 oct. Cum ne raportăm la victoria cu Austria? Păi în primul rând cu bucurie, că toată lumea a eliberat bucurie zgomotoasă la gol, presupun. Eu, unul, am țipat ca în vremurile bune. Apoi cu satisfacție, pentru că punctele n-au fost furate. Au fost… 15 oct. Cum ne raportăm la victoria cu Austria?
Doar cu pistolul la tâmplă! 14 oct. Doar cu pistolul la tâmplă! Specificul românesc în sport, și cu predilecție în fotbal, nici nu moare, nici nu se predă. De nenumărate ori am fost dezamăgiți, uneori de-a dreptul distruși psihic, de diferența astronomică între ceea ce așteptam de la ai noștri și ceea… 14 oct. Doar cu pistolul la tâmplă!
Racheta de Masters 13 oct. Racheta de Masters Cred că nu există dubiu, povestea anului în sport vine din tenis, de la turneul de Masters din Shanghai! Competiția a fost câștigată de Valentin Vacherot, care era clasat dincolo de locul 200 ATP și deci nu era sigur că… 13 oct. Racheta de Masters
Ca popicele 10 oct. Ca popicele Se întâmplă la Shanghai lucruri care în mod normal ar ține de ficțiune. Am urmărit acest turneu de Masters și în alți ani, dar parcă niciodată n-au fost condițiile atât de neprielnice jocului de tenis. Au căzut favoriții ca popicele,… 10 oct. Ca popicele
Cheia e totuși Iftime 9 oct. Cheia e totuși Iftime Așa cum speram și cum scrisesem tot aici în ziarul de marți, anume că aștept ca FC Botoșani să urce pe locul 1 în Superliga, fenomenul s-a și produs, chiar dacă cu mult noroc și în urma unei partide în… 9 oct. Cheia e totuși Iftime
La arbitraj video chiar se pricepe toată lumea! 8 oct. La arbitraj video chiar se pricepe toată lumea! Încep cu o observație amuzantă din fotbalul nostru: la derby-ul FCSB – Universitatea Craiova, arbitrul Istvan Kovacs s-a uitat la televizor la fel ca noi! E adevărat că e amuzant mai mult pentru noi decât… 8 oct. La arbitraj video chiar se pricepe toată lumea!
Eu cred că se poate 7 oct. Eu cred că se poate La ora când scriu această rubrică, măsor timpul rămas până la startul meciului dintre FC Botoșani și UTA, la finalul căruia este pe deplin posibil să descoperim că pe locul 1 în campionatul național se află echipa care anul trecut… 7 oct. Eu cred că se poate
Ca fluturii la felinar 6 oct. Ca fluturii la felinar Azi e luni, e început de octombrie și se joacă ultimele meciuri din etapa a douăsprezecea din prima noastră ligă. De ce am considerat necesar să fixez bine în timp această zi? Deoarece, dacă Universitatea Craiova nu va fi învins… 6 oct. Ca fluturii la felinar
Cu cine joacă Gigi la primăvară? 4 oct. Cu cine joacă Gigi la primăvară? În ospiciul care poartă numele de cod „Superliga” (sau poreclă, dată la mișto!?), din când în când izvorăște câte un subiect pe care cei direct interesați îl dezbat și-l întorc pe toate părțile, după care… 4 oct. Cu cine joacă Gigi la primăvară?
Preambul 3 oct. Preambul Iată că am avut și un răspuns la întrebarea ”ce-ar fi fost dacă?”. Dacă Barcelona, sezonul trecut, nu se încurca în plasa țesută de Inter și de hazard, la asta mă refer. Păi în mod sigur n-ar fi fost goleadă,… 3 oct. Preambul
O fi chestie de educaţie? 2 oct. O fi chestie de educaţie? Săptămânile trecute, două gimnaste de ale noastre au câştigat câte o etapă la câte un aparat în Cupa Mondială la Gimnastică. E un clasament oarecum asemănător cu cel din schi, scrimă etc., în care punctele se adună în etapele de… 2 oct. O fi chestie de educaţie?
Octombrie, primul bal 1 oct. Octombrie, primul bal Cam asta este etapa din Liga 1, a unsprezecea, care dă semnalul că lucrurile încep să demareze spre normal. Normalul fiind cel din cifre – alea din cotele de piață. Acestea pun FCSB în fruntea listei, la oarecare distanță față… 1 oct. Octombrie, primul bal
Comentarii dezechilibrate despre echilibrul Superligii 30 sept. Comentarii dezechilibrate despre echilibrul Superligii Alaltăieri, în cele două meciuri de campionat disputate, printre combatante aflându-se şi două echipe cu niscai pretenţii de accedere în play-off, totalul golurilor înscrise a fost de… 1! Un singur gol în vreo 200 de… 30 sept. Comentarii dezechilibrate despre echilibrul Superligii
Se calca pe picioare 29 sept. Se calca pe picioare Am așteptat cu emoție si speranță derby-ul Madridului dintre Real și Atletico, în care, ca oricare fan al Real-ului din întreaga galaxie, zău că nu îmi puneam decât problema scorului: le dăm 4 sau 5 la zero? Eeeeiii, la zero nu se face, că doar jucam în deplasare, și parcă 5 ar fi deja… 29 sept. Se calca pe picioare
Ce-a fost asta!? 27 sept. Ce-a fost asta!? Sunt foarte convins că mă credeţi, fără să fie nevoie a vă demonstra cu biletele de pariuri scanate, că în cele 3 variante jucate de mine am mers pe Go Ahead Eagles astfel: pe victorie simplă, pe victorie pauză/final şi… 27 sept. Ce-a fost asta!?
A binemeritat! 26 sept. A binemeritat! Balonul de Aur 2025 a fost acordat de către francezi unui francez. Deja, în lumea asta doldora de conspirații, încep să se aprindă „beculețele”. Dar rareori se întâmplă altfel, uitând că există un sistem de vot cu ziarişti din toate… 26 sept. A binemeritat!
Mitriță? Care Mitriță!? 25 sept. Mitriță? Care Mitriță!? De vreo două zile încoace, lumea fotbalului românesc (fotbalul ăla vorbit, la care suntem campioni mondiali, fiindcă despre ăla jucat, unde n-avem nicio treabă, n-are sens să comentăm nimic acum) este în fierbere, generată de scrisoarea sau mesajul sau ce-o… 25 sept. Mitriță? Care Mitriță!?
Gata şi cu invincibilitatea 24 sept. Gata şi cu invincibilitatea Ordonez subiectele, ca să nu zic prioritizez, după cum ard. Las povestea aproape uimitoare a Balonului de Aur pentru data viitoare, ca să ne aplecăm mai atent asupra celor ce se întâmplă în campionatul nostru cel de toate etapele. A… 24 sept. Gata şi cu invincibilitatea
Vorbitul pe gură nu-i simplu 23 sept. Vorbitul pe gură nu-i simplu În principiu, nu-i nicio nenorocire dacă un mare sportiv mai dă şi rateuri atunci când este nevoit să se pronunţe asupra unei chestiuni. Nu toţi avem darul vorbitului în public, iar lipsa de la şcoală e şi ea de înţeles… 23 sept. Vorbitul pe gură nu-i simplu
Banul tot la bogat trage 22 sept. Banul tot la bogat trage Unde rămăseserăm? La fotbal sau la bani? Tot aia, am stabilit că fotbalul înseamnă bani. Dar nu e o relație comutativă, adică banii înseamnă mult mai mult decât fotbalul, ar putea însemna de toate. Că doar de-aia există expresia „a… 22 sept. Banul tot la bogat trage
18 meciuri de poveste 20 sept. 18 meciuri de poveste Nu mai ştiu dacă asistăm la o premieră sau la un nou experiment în ceea ce priveşte desfăşurarea cupelor europene. Ştiu doar că această nouă ediţie a Champions’ League a avut încă de la debut o sumă de evenimente a… 20 sept. 18 meciuri de poveste
O egalitate perfectă 19 sept. O egalitate perfectă Reiau lucrurile de unde le-am lăsat în articolul trecut pentru a le duce mai departe, sub semnul acestei egalități, sau acestui X, cum ar spune pariorii: fotbal = bani. Sper că nu o contestă nimeni, vremea fotbalului romantic a trecut… 19 sept. O egalitate perfectă
Tot mai departe de Europa 18 sept. Tot mai departe de Europa Alaltăieri a început o nouă ediţie a cupelor europene, startul dându-l chiar cea mai importantă dintre toate competiţiile la nivel de club, Champions’ League. Trecem peste faptul că ea nu îşi mai justifică numele, participantele fiind nu doar campioanele ţărilor… 18 sept. Tot mai departe de Europa
Sistemul cel rău 17 sept. Sistemul cel rău Dacă la rezultatul celor de la CFR Cluj m-aş fi aşteptat (şi nu prea!), cel „obținut” de FCSB m-a dat pe spate. Oare când îşi mai revin băieții ăştia? Sau mai degrabă: îşi mai revin? Vasăzică, ultimele două clasate, abonate… 17 sept. Sistemul cel rău
Atletism? Ce-i asta!? 16 sept. Atletism? Ce-i asta!? De câteva zile încoace, la Tokio se desfăşoară Campionatele Mondiale de Atletism, despre care vă jur că habar n-aveam că au loc. Am aflat întâmplător, din facebook-ul lui Andrei Partoş, colegul meu de meserie (unul din cei mai buni disc-jockey… 16 sept. Atletism? Ce-i asta!?
De unde vin? Şi un’ se duc? 15 sept. De unde vin? Şi un’ se duc? Se ştie că de multe zeci de ani Brazilia reprezintă un izvor nesecat de fotbalişti pentru toată planeta, şi mai ales pentru teritoriul Europei, acolo unde se desfăşoară cele mai solide şi spectaculoase campionate naţionale,… 15 sept. De unde vin? Şi un’ se duc?
Chestii de neînţeles 13 sept. Chestii de neînţeles Stau şi mă tot gândesc la bizara desfăşurare a meciului din Cipru şi încerc să îmi imaginez ce o fi în minţile celor direct implicaţi, începând cu fotbaliştii şi cu selecţionerul Lucescu şi terminând cu paraziţii federali care şi-au plimbat… 13 sept. Chestii de neînţeles
Patriarhul 12 sept. Patriarhul Opinia mea despre prestația echipei naționale de fotbal a României, precum şi despre atmosfera creată în jurul ei, vine la rece. La cald bineînțeles că m-am enervat şi eu, ba din cauza jucătorilor, ba din cauza selecționerului… Acum, avantajul este… 12 sept. Patriarhul
Se poate… dar ar fi păcat! 11 sept. Se poate… dar ar fi păcat! Ori de câte ori trăiesc întâmplări fotbalistice ca aia de alaltăseară, când după 0-2, în loc să apăsăm accelerația până pe la 0-5, noi am călcat frâna pentru un 2-2 care nu înseamnă altceva decât aceeași mentalitate de milogi și… 11 sept. Se poate… dar ar fi păcat!