Românii, cinstiți sau necinstiți, aflați în Italia vor intra în malaxorul generat de adoptarea pachetului legislativ privind imigranții ilegali, extrem de criticat de state membre ale Uniunii Europene, întrucât încalcă drepturi stabilite de Convenția Europeană, ratificată de Executivul de la Roma.
Discriminarea, dubla pedeapsă, încălcarea drepturilor la siguranță, la circulație și la un proces echitabil par a fi conturate în pachetul legislativ, care nu conduce decât la ideea de abuz de drept al unui stat împotriva cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, „cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni, fără nicio altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil”.
„The Guardian” susține în ediția de joi că Guvernul italian a luat o serie de măsuri „dure împotriva populației rome și a imigranților ilegali”, demers în urma căruia Italia va expulza mai ușor cetățenii străini, inclusiv cetățenii europeni condamnați pentru comiterea unor infracțiuni. Potrivit ziarului „The Guardian”, propunerea ar putea genera un conflict între Guvernul Berlusconi și Bruxelles, dacă UE consideră că în acest fel este încălcată legea privind libera circulație în spațiul comunitar.
Măsurile adoptate, miercuri, de către Guvernul italian „riscă să amenințe garanțiile fundamentale referitoare la procedura dreptului la azil”, a apreciat, la rândul său, filiala italiană a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), într-un comunicat citat de AFP.
Printre măsurile aprobate de noul Guvern „ar figura suprimarea efectului de suspendare a recursului prezentat de solicitantul de azil”, în cazul respingerii cererii sale inițiale, potrivit UNHCR.
„Un solicitant de azil a cărui cerere nu a fost acceptată de Comisia teritorială competentă ar putea astfel să fie expulzat înainte de a prezenta un recurs sau înainte ca tribunalul competent să se pronunțe. Recursul ar pierde atunci orice utilitate”, subliniază filiala italiană a UNHCR într-un comunicat.
Articolul 5 privind dreptul la libertate și la siguranță din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță”.
„Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: a. dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent; b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege; c. dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia; d. dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente; e. dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare”, stipulează articolul 5.
Totodată, orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale șiasupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.
Iar orice persoană arestată sau deținută trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală, iar victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor legale are dreptul la reparații.
Pe de altă parte, articolul 6 privind dreptul la un proces echitabil din CEDO prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Guvernul italian a hotărât ca imigrația ilegală să fie infracțiune care poate fi sancționată cu închisoare între șase luni și patru ani, devenind astfel singura țară din Europa care impune o măsură atât de dură în aceste cazuri.
Mai mult, autoritățile italiene au decis ca în cazul în care un imigrant nelegal a comis și o infracțiune, acestuia să-i fie aplicată în plus o treime din pedeapsa prevăzută pentru fapta sa penală.
Protocolul 7 al Convenției Europene impune țărilor care au ratificat Convenția să nu aplice dubla pedeapsă.
Comunitatea românească din Italia, oficial, adună peste un milion de români, iar, pe lângă aceștia, cetățeni ai României, care nu locuiesc legal în Peninsulă, o tranzitează din trei în trei luni, în încercarea lor de a da o notă legală șederii lor.
Pe de altă parte, este recunoscut faptul că românii, care simt limba italiană mai apropiată de cea națională, preferă ca țară de destinație Italia, unde mulți speră să își facă un viitor mai bun decât cel abandonat în România.
Măsurile legislative ale Italiei privind migrația ilegală pare a avea în vizor, în special, etnia romă, victimele colaterale neintrând în calculul Executivului de la Roma.
Totuși, articolul 14 din CEDO interzicerea discriminarea. „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”, prevede articolul 14.
Sub pretextul ordinii și siguranței publice – prevăzută de Directiva 38 a Parlamentului European – Italia apelează la articolul 15 din Convenția Europeană referitor la „derogarea în caz de stare de urgență”, pentru aplicarea măsurilor legislative împotriva migranților.
„În caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiileprevăzute de prezenta convenție, în măsura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional”, se arată în articolul 15 al Convenției.
Pe de altă parte, articolul 17 din CEDO interzicere abuzului de drept. „Nicio dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție”, prevede articolul invocat.
Măsurile dispuse de italieni, din motive de ordine publică sau siguranță publică, ar trebui să respecte principiul proporționalității.
Faptele unui acuzat, imigrant nelegal sau nu, trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății pentru a-l expulza, iar o măsură împotriva acestuia nu poate fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de considerații de prevenție generală.
Simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere, pe teritoriul Italiei, al unui cetățean român, nu poate fi circumscrisă excepțiilor, cu atât mai mult cu cât Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica, în sine, restrângerea libertății de circulație.
Dincolo de faptul că mass-media italiană a declanșat o campanie acerbă împotriva românilor, instigând la xenofobie, problemele Italiei sunt mult mai grave decât prezența țiganilor, a românilor în Peninsulă. Iar măsurile legislative adoptate împotriva migranților par a atrage atenția de la lucrurile cu adevărat impotante pentru societatea italiene.
Faptul că românii au emigrat in corpore în Italia a fost pentru că situația socio-politico-economică permitea, iar în timp autoritățile nu au știut cum să gestioneze acest flux, astfel că totul a escaladat. Pe de-o parte, a devenit deranjant, iar, pe de alta, mâna de lucru românească era ieftină, fiind în final un compromis acceptat.
Proliferarea prostituției, acțiuni de mică criminalitate organizată, traficul de droguri nu au părut că irită, însă cazul româncelor care au ucis cu umbrela o persoană a tras un semnal de alarmă, iar Romulus Nicolae Mailat a fost argumentul suprem pentru ca autoritățile italiene să declanșeze acțiunile împotriva imigranților.
De atunci, în fiecare zi ziarele italiene nu ratează să-și deschidă edițiile relatând despre un caz în care este implicat un român, uitând de dosarele marocanilor sau ale altor emigranți care, statistic, dau mai multă bătaie de cap Italiei.
