România, cinci medalii de aur și locul I pe echipe la Olimpiada Internațională de Chimie



Elevii români au obținut șapte medalii – cinci de aur, una de argint și una de bronz – și locul I pe echipe la ediția 2014 a Olimpiadei Internaționale de Chimie „D. Mendeleev”, desfășurată în Rusia, unde țara gazdă a ocupat locul II, cu trei medalii de aur, potrivit Ministerului Educației, informează Mediafax. Acesta este cel mai bun rezultat din istoria participărilor României la competiție.Cei cinci elevi medaliați cu aur sunt Andreea Maria Filip (clasa a XII-a/Liceul Internațional de Informatică din București), Ștefan Bogdan Ivan (clasa a XII-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Dumitru Călugăru (clasa a XI-a/Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), Andrei Iliescu (clasa a X-a/Liceul Internațional de Informatică din București) și Radu Costin Bîzgă-Nicolescu (clasa a XII-a/Colegiul Național „I.C. Brătianu” din Pitești). Vlad-Mihai Mandric (clasa a XI-a/Colegiul Național „Sfântul Sava” din București) a obținut medalia de argint, iar medalia de bronz a fost obținută de Gabriel Dragoș Negreanu (clasa a XII-a/Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț).Olimpicii români revin în țară duminică, la ora 19:15, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.



Recomandări

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Sucevenii Ionel Rayko Levițchi și Ștefan Veber vor face parte din echipa României în confruntarea cu Africa, de la Colosseum Tournament 50