România câștigă procesul cu EDF la Curtea de la Washington și despăgubiri de 6 mil. dolari



România a câștigat, la sfârșitul săptămânii, procesul intentat în 2005 de Eastern Duty Free (EDF) la Curtea de Arbitraj Internațional de la Washington, a declarat agenției MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) Bogdan Drăgoi.
Tribunalul arbitral a dispus, cu majoritate, plata de către EDF Services Ltd. a sumei de 6 milioane de dolari pentru costurile de judecată suportate de statul român în acest dosar.
România a fost reprezentată de peste 20 de avocați români și americani din cadrul firmelor White & Case și Țuca Zbârcea & Asociații, în timp ce EDF a fost reprezentat de firmele de avocați Wolf Theiss, Ștefănică și Voicu & Filipescu.
„Este foarte important că România a câștigat un proces internațional în care era acuzată de expropiere pe teritoriul intern de către un investitor străin. Semnalul este cu atât mai bun cu cât decizia pe fond a fost adoptată cu unanimitate, adică inclusiv cu votul arbitrului numit de partea adeversă”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Direcției Generale Juridice din Ministerul Finanțelor Publice, Ciprian Badea.
El a arătat că decizia nu este definitivă, dar din practica tribunalului internațional nu există riscul unei schimbări de fond. În ceea ce privește despăgubirile pe care trebuie să le achite EDF, Badea a precizat că reprezintă o parte din cheltuielile de judecată.
„Decizia este importantă și pentru că România mai are pe rolul instanței internaționale alte patru procese”, a încheiat Badea.
Compania EDF Services Ltd.a solicitat daune în valoare de peste 100 milioane de dolari pentru o pretinsă expropriere a investiției realizată pe Aeroportul Otopeni. Tribunalul arbitral al Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID) a respins în totalitate acțiunea și pretențiile de despăgubire formulate de compania EDF Services Ltd.
EDF a operat spațiile duty-free din incinta aeroportului până la începutul anului 2002, în baza unei asocieri încheiată în 1992 cu firma Sky Services LTS, Aeroportul Internațional București-Otopeni (fosta denumire a aeroportului Henri Coandă) și Tarom. Partenerii români s-au retras din asociere în 2002, iar spațiile duty-free au fost scoase la licitație.
Contactați de MEDIAFAX, avocații de la Țuca Zbârcea & Asociații au confirmat verdictul, arătând că decizia a fost deja publicată pe site-ul tribunalului.
„Un proces complex, care a ridicat numeroase probleme de drept român și drept internațional public, și care, după patru ani și peste 12.000 ore lucrate de avocații noștri, s-a încheiat cu o decizie favorabilă pentru partea română”, a declarat pentru MEDIAFAX Levana Zigmund, avocat Asociat al Țuca Zbârcea & Asociații și coordonatorul echipei de avocați români care a reprezentat România în acest proces.
Președintele tribunalului arbitral a fost italianul Piero Bernardini, ceilalți doi membrii ai Curții fiind judecătorul american Arthur W. Rovine și francezul Yves Derains.
În sentința pronunțată la Washington în data de 08 octombrie 2009, tribunalul a decis, în unanimitate, că România nu a violat obligațiile ce decurgeau din Tratatul Bilateral de Protecție a Investițiilor încheiat cu Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord. Astfel, instanța a respins în totalitate acțiunea și pretențiile de despăgubire formulate de EDF Services.
Procesul a avut rezonanțe puternice în România, întrucât EDF acuza că în perioada 2001-2002 a fost contactată de colaboratori ai lui Adrian Năstase, premier în perioada 2000-2004, care au cerut mită în valoare de 2,5 milioane dolari pentru a menține contractele câștigate de companie în 1992 și 1996. EDF susținea că, în urma refuzului de a plăti, a fost obligată să renunțe la contracte.