Mediu universitar

Rectorul USV, Valentin Popa, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România

Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava

Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost ales vineri vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (C.N.R.). Noua conducere a C.N.R. a fost aleasă prin vot secret în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Național al Rectorilor din România, care a avut loc pe 18 septembrie, la Universitatea ”Transilvania” din Brașov. În cadrul votului la care au participat 69 de rectori reprezentanți ai universităților românești, Valentin Popa a fost ales ca fiind unul dintre cei 17 vicepreședinți ai C.N.R.
În funcția de președinte al Consiliului Național al Rectorilor a fost reales profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
„Plenul C.N.R. a validat și obiectivele propuse pentru a construi, în următoarea perioadă, un mediu universitar performant. Acesta va fi pregătit să răspundă atât provocărilor situației epidemiologice, cât și standardelor de calitate și cerințelor pieței muncii. În cadrul plenului s-a stabilit că și în aceste condiții speciale, trebuie să se mențină continuitatea și creșterea calității activităților didactice și de cercetare științifică, a competitivității fiecărei universități și a învățământului superior ca sistem în noul cadrul european”, se arată într-un comunicatul de presă.
Valentin Popa a obținut diploma de inginer în electronică și telecomunicații la Institutul Politehnic din Iași, actuala Universitate Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași, și și-a început cariera academică în calitate de asistent la colegiul universității din Suceava. Doctoratul l-a obținut la Institutul Politehnic din Iași în 1998 și a trecut prin toate nivelurile academice la Universitatea ”Ștefan cel Mare ” din Suceava, unde a devenit profesor în anul 2005 și conducător de doctorat în 2009. La data de 17 februarie 2012 a fost ales rector al acestei universități, de unde a plecat la 29 ianuarie 2018 pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, până la data de 29 septembrie a aceluiași an.

Recomandări

USV urcă pe poziția 6 între universitățile românești incluse în clasamentul QS World University Rankings 2027

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”