Necesitate

Reabilitarea termică a aproape 1000 de apartamente din Suceava intră în etapa de proiectare

Primul lot de reabilitare termică include blocuri din Burdujeni și George Enescu
Primul lot de reabilitare termică include blocuri din Burdujeni și George Enescu

Documentația necesară pentru autorizarea reabilitării termice a aproape 1000 de apartamente din municipiul Suceava, prin programul național de anvelopare termică, va fi demarată curând, ca urmare a pornirii procedurilor de licitație pentru atribuirea acestor lucrări, de către Primăria Suceava.
„Reabilitarea termică a blocurilor este un proiect de investiții demarat din bugetul local al Sucevei. Avem înscrise 102 blocuri cu 4295 de apartamente în programul de reabilitare termică, pentru a face lucrări de expertiză, audit energetic, studii de fezabilitate, caiet de sarcini, proiecte de execuție etc., ne trebuie 5,5 milioane de lei, inclusiv TVA. De aceea am preferat să împărțim lucrarea în patru loturi, iar primul care va fi scos la licitație va cuprinde 28 de blocuri, adică 969 de apartamente din cartierele Burdujeni și George Enescu”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Valoarea pentru primul lot este de 1,2 milioane de lei, cu TVA, și cuprinde două etape: etapa I – expertiza tehnică, auditul energetic, studiu de fezabilitate, și etapa II- proiectul tehnic, execuție, documentații de autorizare, autorizații și verificări.
„Sunt și eu nerăbdător să văd studiile de fezabilitate și indicatorii tehnic-economici, din care rezultă exact sumele care ies pe apartament, ca și costuri de reabilitare termică, la garsonieră, două, trei sau patru camere, la un bloc vechi sau unul mai nou, să putem veni cu exemple concrete să convingem oamenii să se înscrie în acest program. În ultimii 10 ani au apărut multe schimbări în domeniul salariilor, al costurilor materialelor de construcții, al manoperei, al studiilor și documentațiilor necesare, încât nu putem face o estimare până nu avem exemple concrete”, a adăugat edilul sucevean.
Prin programul național de reabilitare termică a locuințelor, Guvernul asigură 60% din finanțare, administrația locală contribuie cu 30% din costuri, iar proprietarii cu numai 10%.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei