Descinderi

Razie de amploare a polițiștilor, în baruri, discoteci, săli de jocuri și de pariuri

Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale
Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale

Peste 150 de polițiști, printre ei și grupe de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, au fost angrenați într-o amplă acțiune tip razie, desfășurată în cluburi, discoteci, case de pariuri sportive și săli de jocuri. Acțiunea a avut loc la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la nivelul întregului județ. Polițiștii au avut pe listă mai multe discoteci din mediul rural, unde au fost probleme legate de violențe, însă din fericire nu au fost descoperite probleme majore.
În cadrul acțiunilor din cluburi au fost făcute controale corporale, fiind găsite câteva obiecte înțepătoare și sprayuri iritant lacrimogene. Problemele de acest gen au fost însă izolate.
Acțiunea de control a fost orientată pe trei segmente: verificări la sălile de jocuri de noroc și săli de pariuri sportive între orele 21.00 – 23.00, razii în baruri, cluburi și discoteci în intervalul 23.00 – 03.00 și sporirea numărului patrulelor auto în intervalul 02.00 – 04.00, pentru monitorizarea ieșirilor din cluburi, cu accent pe verificarea cu etilotestul a conducătorilor auto.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a arătat că în cadrul acțiunii au fost constatate trei infracțiuni, fiind legitimate în total peste 1.000 de persoane.
La nivelul întregului județ, au fost verificate peste 100 de locații.
„Au fost organizate 20 de filtre rutiere în proximitatea barurilor și discotecilor și au fost reținute 3 permise de conducere, pentru consum de băuturi alcoolice”, a explicat ofițerul Epureanu.
Un capitol distinct al acțiunii l-a constituit identificarea minorilor care frecventează barurile și discotecile și consumă băuturi alcoolice. În acest sens, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava și polițiștii de proximitate și de ordine publică au efectuat verificări în peste 30 de unități de alimentație publică. Acțiunea cu privire la minori a avut cu precădere caracter preventiv.
Polițiștii au insistat în cadrul acțiunii și pe o implicare activă și permanentă a personalului specializat în pază și protecție angajat la nivelul cluburilor și discotecilor pentru a putea detensiona și preveni orice situație de risc.

Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale
Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale
Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale
Percheziții corporale efectuate de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale

Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei