Proiectul de aducțiune a gazului metan în Burdujeni Sat a fost depus

Ion Lungu
Ion Lungu

Intenția municipalității sucevene de a aduce gazul metan la toate locuințele din cartierul Burdujeni Sat, inclusiv la cartierul de locuințe pentru tineri, de pe Dealul Mănăstirii, s-a materializat prin întocmirea unui dosar complet de realizare a acestei investiții, care a fost depus la E.ON Gaz, în colaborare cu care urmează să se facă această lucrare de amploare.
„Primăria Suceava a depus dosarul complet la sfârșitul lunii august, cu toate documentele cerute, multe planuri de situații a zonelor în care se dorește extinderea rețelei de gaze, amenajarea stației de presure redusă care să deservească această zonă, certificate și autorizații de urbanism. Tot ce ni s-a cerut”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a menționat că a avut discuții cu conducerea E.ON Gaz, care l-a asigurat de sprijinul lor în vederea aprobării și demarării acestei investiții așteptate de cea mai mare parte a locuitorilor din Burdujeni Sat.

Recomandări

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia