Fonduri europene

Proiect de peste 11,5 milioane de lei pentru modernizarea mai multor străzi din Vatra Dornei

Ilie Boncheș alături de ministrul Victor Negrescu, după semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea mai multor străzi din Vatra Dornei
Ilie Boncheș alături de ministrul Victor Negrescu, după semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea mai multor străzi din Vatra Dornei

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat, luni, contractul de finanțare pentru un proiect european în valoare de 11,536 de milioane de lei. Semnarea contractului s-a făcut în prezența ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și a directorului Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei. Ilie Boncheș a precizat că acesta este al patrulea contract de finanțare nerambursabilă semnat prin Programul Operațional Regional, pentru investiții în municipiul Vatra Dornei. El a explicat că proiectul semnat luni vizează modernizarea unor străzi de acces și crearea de locuri de recreere în stațiunea balneoclimaterică Vatra Dornei.
„Este al patrulea proiect semnat de Primăria municipiului Vatra Dornei și al treilea pe axa 7.1 Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. Trebuie spus că Vatra Dornei este singura localitate din regiunea Nord-Est care a obținut finanțare pentru trei contracte pe axa 7.1”, a declarat Ilie Boncheș. El a explicat că cele 11,536 de milioane de lei vor fi folosite pentru modernizarea unor străzi de acces și de interes local, a căror lungime totală este de 3,572 de kilometri, și înființarea a trei locuri de recreere. Astfel, în cadrul proiectului vor fi modernizate străzile Calea Transilvaniei, Podu Verde, Procopeanu Procopovici și Oușorului și vor fi create două locuri de joacă și un spațiu pentru fitness în parcul municipal central.
Ilie Boncheș a mai spus că valoarea totală a contractelor semnate pentru investiții în municipiul Vatra Dornei este de 29,597 milioane de lei, adică aproximativ 6,5 milioane de euro, în condițiile în care întreg bugetul alocat axei 7.1 pentru regiunea Nord Est este de 17,01 milioane euro.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni