Coregrafii sociale

Proiect cultural despre arta dansului, la USV



Proiect cultural despre arta dansului, la USV
Proiect cultural despre arta dansului, la USV

În perioada iulie-septembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va desfășura un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) și USV (10%), în colaborare cu Centrul Național al Dansului București, cu titlul „Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane”. Acesta este coordonat de dr. Tudor Bălinișteanu (Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării).
Proiectul explorează relația dintre viața socială, arta dansului și spiritualitate în dansurile contemporane africane, prin crearea unui spectacol de dans interpretat de nouă artiști (trei din Columbia, trei din România și câte unul din Egipt și Elveția, urmând ca al nouălea să fie selectat ulterior), sub îndrumarea a doi specialiști din Axis Syllabus, Natalie Cohen (SUA) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), în colaborare cu coregrafa Carmen Coțofană, de la CNDB.
Proiectul urmărește, de asemenea, crearea unei baze pentru proiecte ulterioare comune, având ca parteneri Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul Național al Dansului București și comunitatea internațională Axis Syllabus. Spectacolul rezultat în urma activităților desfășurate în cadrul proiectului va fi prezentat de trei ori în Suceava și o dată în București, la sfârșitul lunii septembrie 2017.
Potrivit reprezentanților USV, „activitățile proiectului vor promova ideea că sentimentele de participare la o experiență estetică comună, de apartenență la un spațiu estetic comun, și de plăcere estetică, induse prin dansurile africane, contribuie la dezvoltarea unei experiențe care să inducă starea de bine atât a dansatorilor, cât și a spectatorilor”.



Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic
Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic