Activitate

Profesor sucevean, participant la un proiect privind educația adulților în Turcia

În perioada 27-31 octombrie 2010, s-a desfășurat în Turcia Conferința Internațională GINCO, intitulată „Calitate și ICT în cursurile Grundtvig – educația adulților”, organizată de Landcommanderij Alden Biesen, Belgia, și găzduită de Institutul EGECED, Izmir. Conferința a reunit 92 de participanți din aproximativ 20 de țări europene, printre participanți numărându-se reprezentanți ai Comisiei Europene și ai agențiilor naționale din țări europene. România a fost reprezentată de doi reprezentanți din conducerea departamentului Grundtvig al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și de doi profesori, unul din Iași, iar celalalt din Suceava, și anume, profesorul Rodica Zimbru, de la Școala cu clasele I-VIII nr. 10 Suceava, participant din partea Asociației Regionale pentru Educație și Dezvoltare ARED Suceava.
Lucrările conferinței au cuprins prelegeri pe tematica educației pentru dezvoltare durabilă, utilizarea ICT în cursurile pentru educația adulților, calitate și inovație în educația adulților prin cursuri europene, precum și workshopuri și activități practice în vederea găsirii de soluții pentru dezvoltarea calității cursurilor europene și a participării la astfel de cursuri.
Participarea la astfel de evenimente finanțate de Comisia Europeană prin programele de învățare pe tot parcursul vieții se finalizează cu programe de lucru și de diseminare a informațiilor, iar profesorul Rodica Zimbru ne-a relatat că ARED Suceava, o organizație non-guvernamentală fondată în 2005, ce are ca obiect de activitate educația sub toate aspectele ei și pentru oricine, intenționează să pună bazele unui proiect Grundtvig – parteneriate pentru învățare în educația adulților, în colaborare cu instituții din Spania, Grecia, Germania și Marea Britanie.

Recomandări

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Angajații din școli, chestionați cu privire la măsurile din educație și participarea la proteste sau greve

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”