Turiști

Produsele bio și eco din Bucovina au fost promovate la un târg din Polonia

Județul Suceava a fost promovat la Târgul "Ekogala" din Polonia
Județul Suceava a fost promovat la Târgul "Ekogala" din Polonia

Consiliul Județean Suceava și Asociația „Produs în Bucovina” au participat, în perioada 7-8 decembrie a.c., în premieră, la Târgul Internațional „Ekogala”, care a avut loc la Rzeszow, în Polonia. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Niță a precizat că la ediția de anul acesta a târgului au participat 147 de expozanți de produse eco, bio și tradiționale, din nouă țări. Gheorghe Niță a declarat că acest eveniment a promovat produse de înaltă calitate, participarea județului Suceava la târgul de la Rzeszow fiind posibilă ca urmare a parteneriatului existent între Consiliul Județean Suceava și regiunea Podkarpackie din Polonia. „Degustările de produse bucovinene din cadrul standului au fost completate de un punct de informare turistică, unde publicul vizitator a fost informat cu privire la zona de proveniență a produselor, precum și despre oportunitățile de a petrece o vacanță în Bucovina, prin intermediul materialelor de promovare în limbile polonă și engleză, dar și prin intermediul filmelor de promovare”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava. Tot în Polonia, Consiliul Județean Suceava a promovat și oferta de turism cultural și de turism activ în Bucovina, având în vedere că la nivelul județului Suceava, polonezii au ocupat locul cinci în anul 2017, pe națiuni, la numărul de sosiri înregistrate.
Gheorghe Niță a mai spus că standul județului Suceava la acest târg a fost completat cu o zonă amenajată pentru meșterul în arta prelucrării lemnului, Toader Ignătescu, care a făcut demonstrații publicului vizitator. Niță a subliniat faptul că atât concepția, cât și modul de realizare a standului județului Suceava au fost apreciate atât de televiziunea TVP3 Rzeszów, care a numind standul Bucovinei la acest eveniment ca cel mai reușit al acestei ediții a Târgului „Ekogala”, cât și de organizatori. Gheorghe Niță a precizat că Mareșalul Regiunii Podkarpackie a oferit simbolul târgului „Ekogala” standului județului Suceava la acest eveniment în semn de recunoștință pentru designul acestuia și pentru ofertele expuse.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”