Două accidente rutiere au avut loc în ultimele zile pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în zona montană de pe raza județului nostru, ambele după ce mașinile au derapat pe carosabilul umed. Cazurile nu sunt deloc singulare, polițiștii rutieri de la Vatra Dornei solicitând în mai multe rânduri, în scris, în ultimii ani, Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc intervenția cu un strat suplimentar de asfalt pentru creșterea gradului de rugozitate și automat a siguranței în trafic. Intervenții s-au făcut doar punctual, pe anumite porțiuni, după care lucrările au fost sistate. Acum, în prag de un nou sezon rece, problemele au reapărut, așa cum era, de altfel, de așteptat.
Promisiuni că se va interveni până la intrarea în iarnă
Problemele de calitate a asfaltului apar la zonele de carosabil aflate la altitudine ridicată, unde condițiile meteo sunt mai potrivnice, iar asfaltul trebuie să fie de calitate pentru a nu-și pierde aderența. În județul nostru problemele apar de pe Mestecăniș până la limita cu Bistrița-Năsăud, în Pasul Tihuța.
În toamna anului 2015, Ovidiu Laicu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, care coordonează activitatea Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere în zona Moldovei, anunța că se va turna un strat suplimentar de asfalt pe DN 17, începând din zona Mestecăniș, la fel și în pasul Tihuța. Lucrările care s-au făcut atunci nu s-au continuat însă pe toate porțiunile cu probleme identificate de Poliția Rutieră.
Contactat ieri de reporterii Monitorul de Suceava, Ovidiu Laicu a admis că este nevoie de un strat suplimentar de mixtură, însă procedurile de atribuire a lucrării sunt întârziate de licitații și contestații.
„O să luăm măsuri într-un fel sau altul, să intervenim măcar punctual pe anumite porțiuni, iar aceste lucrări trebuie să le facem acum, în toamnă, cât mai repede”, a declarat oficialul de la Drumuri Naționale.
Combinația riscantă de care șoferii ar trebui să țină cont și să reducă viteza
Un nou strat de uzură a fost solicitat pentru a asigura un grad de aderență mai bun, problemele apărând atunci când șoseaua devine umedă. Polițiștii au transmis că există suspiciunea că unele accidente s-au produs și din cauza aderenței scăzute, în condiții de carosabil umed. Asta cu precizarea importantă că, totuși, principalii vinovați de aceste accidente sunt șoferii care nu țin cont de condițiile de drum, atunci când se deplasează într-o zonă de munte, iar carosabilul este ud, cum este specific perioadei calendaristice de acum.
Din punctul de vedere al celor de la Compania de Drumuri Naționale, aderența carosabilului are limite, maxime și minime, iar gradul de rugozitate de pe DN 17 nu a coborât niciodată sub limita prevăzută de lege, fiind efectuată și o expertiză în acest sens. Pe de altă parte, este clar că un strat de uzură suplimentar ar reduce riscul de producere a accidentelor rutiere, iar cu asta este de acord toată lumea. De altfel, cei de la Compania de Drumuri au montat și indicatoare de avertizare acum doi ani de „Sector de drum periculos”, „Pericol de Accident” și „Reduceți viteza”.
Accidentele pe carosabil umed din această săptămână
Marți, 19 septembrie, în jurul orei 14.15, pe DN 17, în afara localității Poiana Stampei, spre Bistrița, un șofer în vârstă de 23 de ani, din Dorohoi, aflat la volanul unui VW Passat, a intrat cu viteză neadaptată într-o curbă la dreapta, în condiții de carosabil ud, cauză din care mașina a intrat în derapaj. Autoturismul a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal o autoutilitară Scania ce era condusă regulamentar de un șofer în vârstă de 31 de ani, din Bistrița-Năsăud. După impact, autoturismul s-a oprit în parapetul de la marginea drumului, grav avariat.
În urma impactului, dorohoianul de 23 de ani și încă un pasager din mașina sa au ajuns la spital, primul având leziuni grave.
A doua zi, pe 20 septembrie, în jurul orei 13.00, pe DN 17, în Dorna Candrenilor, un șofer în vârstă de 63 de ani, din Vatra Dornei, aflat la volanul unui Mercedes, a abordat cu viteză o curbă și nu a mai avut timp să oprească, lovind două mașini din față, care staționau regulamentar la trecerea la nivel cu calea ferată. Poliția a subliniat și în acest caz faptul că șoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed. În urma acestui accident a rezultat rănirea ușoară a unei femei.
Factor de risc
Problema aderenței scăzute pe DN 17, în zona montană, reapărută după accidente în condiții de ploaie






