Înșelătorii

Prinși în timp ce vindeau camere video la suprapreț în centrul Sucevei

Trei indivizi din județul Ialomița au fost prinși de jandarmi în timp ce încercau să vândă camere video la suprapreț chiar în centrul Sucevei. După cum chiar ei au recunoscut, camerele video erau achiziționate dintr-un complex comercial din București cu 80 de lei, dar erau scoase la vânzare la colț de stradă cu nu mai puțin de 400 de lei. Miercuri, în jurul orei 14.00, membrii unei patrule a Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au observat trei persoane de sex masculin care acostau trecătorii, oferindu-le spre vânzare trei camere video. Întrebați despre proveniența bunurilor, cei trei, Laurențiu V., Costel P., și Avrămiță A., cu vârste cuprinse între 21 și 24 de ani, nu s-au putut justifica, povestind în cele din urmă că au cumpărat camerele din complexul bucureștean Europa, și că încercau să le comercializeze, fără documente legale, pe raza municipiului Suceava. Cei trei au primit câte o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei, în timp ce bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și urmează a fi valorificate potrivit legii.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru

Dosare penale și reținere în arest pentru distrugerea de camere video montate pentru prevenirea infracțiunilor silvice

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore