Finele săptămânii trecute a adus în actualitate mai multe cazuri, unul după altul, de identificare și de ridicare a unor mașini care figurau cu alerte de furt din Marea Britanie sau Franța. Informația că în județul nostru ajung mașini furate nu este neapărat nouă, însă la polițiștii suceveni de la mai multe structuri ajung tot mai multe date despre mașini sustrase, care au ajuns foarte repede pe raza județului nostru.
Au fost și situații când o mașină sustrasă din Germania, de exemplu, era deja, la o zi distanță, undeva prin județul nostru.
În județul Suceava pare a fi vorba de mai multe rețele care aduc mașini furate din străinătate, a căror urmă încearcă să o ascundă prin dezmembrare ori prin modificări ale seriei de șasiu, la cele valoroase, destinate folosirii pe drumurile publice.
- Descindere, pe 1 mai, la un centru de dezmembrări unde ar fi ajuns mai multe mașini furate
Polițiștii de la Fălticeni, cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, au pus în aplicare, pe 1 mai, trei percheziții domiciliare, într-un dosar care a urmărit identificarea unor autovehicule cu privire la care se dețineau date și informații că au fost sustrase de pe teritoriul altor state și au ajuns la un centru de dezmembrări de la Bunești.
De pe un teren din Bunești, utilizat pentru depozitarea autoturismelor dezmembrate, au fost ridicate două autoturisme dezmembrate, care figurau cu semnale de furt din Marea Britanie.
Este vorba de un autoturism marca Porsche, fără plăcuțe de înmatriculare, și de un BMW, tot fără plăcuțe de înmatriculare.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au ridicat și sisteme ce conțin înregistrări video, ce urmează a fi analizate, existând suspiciuni că și alte mașini furate din Marea Britanie au ajuns la Bunești, pe o filieră pe care polițiștii încearcă să o stabilească.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, în cadrul căruia este cercetat și deținătorul terenului și al centrului de dezmembrări din Bunești.
- BMW de 40.000 de euro, declarat furat din Marea Britanie, ridicat de la o suceveancă
Cu o zi înainte de această acțiune, pe 30 aprilie, și polițiștii de frontieră suceveni au depistat și ridicat două autoturisme care figurau cu alertă, unul tot din Marea Britanie și unul din Franța.
Mașinile au fost găsite în cadrul unei acțiuni a polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, pe linia combaterii traficului internațional cu autovehicule furate, fiind verificate o serie de date care deja existau.
Pe acest fond, în jurul orei 19.30, aceștia au identificat, în apropierea unei locuințe din localitatea Mitocu Dragomirnei, un autoturism pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Marii Britanii și despre care existau indicii că ar fi fost furat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că, într-adevăr, autoturismul în cauză figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie în iunie 2024.
Este vorba de un BMW fabricat în 2024, cu o valoare de piață mare, de aproximativ 40.000 de euro.
Ancheta continuă în cadrul unui doar penal, femeia care îl deținea având de dat explicații cum a ajuns bolidul de lux în posesia ei.
Polițiștii de frontieră suceveni au continuat acțiunea de verificare a unor date și informații privind mașini care figurează cu alerte de dispariție din alte țări și care sunt conduse pe drumurile publice din județul nostru și, în comuna Marginea, aceștia au oprit în trafic un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Franței.
Mașina era condusă de un sucevean în vârstă de 30 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind căutat de autoritățile franceze, cu mențiunea ”căutat pentru a fi folosit ca probă în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă cu o zi înainte.
Conform procedurilor, autoturismul, în valoare de aproximativ 77.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.






