Investiție

Primul tronson modernizat al Bazarului, dat în folosință de la 1 septembrie

Începând din luna septembrie, sucevenii vor putea să își facă cumpărăturile dintr-un Bazar parțial modernizat, ferit de soare, vânt și ploi. Viceprimarul Sucevei Angela Zarojanu a anunțat că lucrările de modernizare a Bazarului se desfășoară foarte bine, încât prima parte care urma să fie acoperită, cu panouri metalice, va putea fi dată în folosință cu două luni mai devreme decât era prevăzut în contractul semnat cu firma care execută lucrările.
Astfel, de la 1 septembrie, primul tronson modernizat al Bazarului va fi redeschis, comercianții care vindeau anterior în acea zonă și care în prezent sunt mutați în partea din spate urmând să își ocupe locurile inițiale.
Viceprimarul Sucevei s-a arătat încântat de faptul că „schimbarea la față a Bazarului” este deja vizibilă, iar comercianții de acolo și clienții lor vor beneficia de condiții mai bune, datorită investiției realizate.
Valoarea totală a investiției pentru modernizarea Bazarului este de aproximativ 100 de miliarde lei vechi, din acești bani urmând să fie acoperită incinta acestuia, să fie realizate rețelele de utilități necesare, o parcare publică și un sediu administrativ.

Recomandări

Buget-record pentru modernizarea străzilor din Suceava. Primarul Vasile Rîmbu anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan