Rădăuți

Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ

Anul școlar 2018-2019 a fost inaugurat ieri la Rădăuți, în unitățile de învățământ din municipiu, de șefii administrației locale, primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin, care au participat la festivitățile organizate cu această ocazie la cele cinci școli gimnaziale și trei colegii. Șeful executivului rădăuțean, Nistor Tătar, a declarat: „Mă bucur că am putut participa la inaugurarea noului an de învățământ la școlile din municipiul nostru. Încerc să fiu alături de școală pentru că trebuie să existe, cu adevărat, un parteneriat între părinți, societatea civilă, administrație locală și școală, pentru că doar așa putem duce lucrurile spre mai bine. Tinerilor le doresc, la început de an școlar, mult curaj, multă putere de muncă și multă dragoste de carte. În același timp, felicit și dascălii rădăuțeni pentru că au demonstrat, în anii din urmă, prin rezultatele pe care le-au obținut elevii lor, că la Rădăuți se face cu adevărat carte”. La rândul său, viceprimarul de Rădăuți, Bogdan Loghin, a afirmat: „Sper că noul an școlar va fi cel puțin la fel de rodnic ca și cel de anul trecut. Trebuie pus accent pe educația elevilor pentru viață, pentru dezvoltarea personalității fiecăruia dintre ei, astfel încât să se observe pe parcursul vieții lor că au absolvit cursurile școlilor din municipiul nostru”.

Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ
Primarul Nistor Tătar și viceprimarul Bogdan Loghin au inaugurat noul an de învățământ

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu