Reabilitare

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul pentru modernizarea Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu”

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu”. Cătălin Coman a spus că lucrările vor avea o durată de 12 luni și vor fi realizate de societatea Iuli-Miha SRL din Dolhești, iar finanțarea proiectului, în valoare de 2.558.500 de lei, inclusiv TVA, este asigurată din Fondul de Dezvoltare și Investiții, gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Coman a spus că ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în perioada următoare. El a arătat că proiectul presupune repararea, amenajarea și modernizarea clădirii, respectiv la săli de clasă și cabinete, holuri, grupuri sanitare, acoperiș, instalațiile de iluminat, alimentarea cu apă, energie termică.
Cătălin Coman a mai spus că Școala Gimnazială „Ion Irimescu” este una dintre cele mai vechi din Fălticeni, cu 146 de ani de existență, clădirea având doar destinație de școală, încă de la inaugurare, în anul 1897.
„În pragul sărbătorilor de iarnă, venim cu o veste bună pentru cadrele didactice și cei peste 700 de elevi care își desfășoară activitatea la această școală. Reușim astăzi să demarăm un proiect așteptat de mult timp la Școala 2, școala de la piață, cum este cunoscută de toți fălticenenii. Vom reabilita și moderniza clădirea unei școli cu o istorie îndelungată, care a dat acestor locuri și țării oameni valoroși, cum ar fi scriitorul Mihail Sadoveanu și academicienii Petre Jitariu și Mihai Băcescu. Peste un an, la finalizarea lucrărilor, vom avea încă o unitate de învățământ care va oferi condiții de studiu în conformitate cu cerințele actuale”, a declarat primarul Cătălin Coman. El a precizat că la Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Primăria Fălticeni are în derulare încă o investiție, și anume construirea unei cantine pentru elevii care studiază în sistemul Step-by-step, un proiect pilot pentru municipiul Fălticeni, finanțat exclusiv din bugetul local, cu suma de peste 1,1 milioane de lei.

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești