Primarul de Adâncata a declarat că bugetul pe 2015 este „un buget al sărăciei”

Primarul de Adâncata, Viorel Cucu
Primarul de Adâncata, Viorel Cucu

Funcționarea Primăriei comunei Adâncata este pusă sub semnul întrebării în ultimul trimestru din acest an. Și asta din cauza lipsei banilor. Bugetul pe 2015 aprobat la finele lunii trecute nu prevede sume pentru funcționarea administrației locale, pentru salariile angajaților primăriei, ale persoanelor cu handicap și ale însoțitorilor acestora și nici bani pentru școli pentru ultimele trei luni ale anului. Primarul de Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că bugetul pe 2015, care se cifrează la 10,15 milioane de lei, este „un buget al sărăciei” și nu acoperă nici pe departe sectoare importante de activitate. „Sigur vom întâmpina probleme pentru că am primit cu 320.000 de lei mai puțin, în condițiile în care numărul persoanelor cu handicap a crescut în 2015 față de 2014. Nu avem asigurate sumele pentru salariile personalului din primărie, pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora pentru ultimele trei luni ale anului, iar pentru ultimele două luni nu avem bani pentru școli. Trebuie să asigurăm și drepturile ce li se cuvin angajaților primăriei câștigate în instanță și povara va pica tot pe umerii noștri. Sunt dezamăgit de sumele pe care le-am primit anul acesta de la bugetul de stat, cu toate că Guvernul s-a lăudat că va fi bine”, a spus Viorel Cucu.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei