Finanțe

Primăriile sucevene nu au bani pentru proiectul „Utilități și mediu”

– Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a precizat că primăriile a cinci orașe din județ au solicitat fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale, bani necesari pentru achitarea ratelor și dobânzilor aferente proiectului „Utilități și mediu la standarde europene”
Cinci primării din județul Suceava nu au bani pentru plata ratelor și dobânzilor aferente creditului angajat pentru derularea proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. În această situație se găsesc administrațiile locale din Rădăuți, Siret, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. „Suceava – utilități și mediu la standarde europene” este un proiect demarat de administrația județeană în colaborare cu mai multe consilii locale prin care se derulează lucrări de racord la rețelele de gaze naturale, de construcție a unor centrale termoelectrice pe gaz metan și de modernizare a rețelelor de termoficare. Banii necesari pentru efectuarea acestor lucrări de anvergură au fost alocați printr-un credit. Directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava, Petrică Ropotă, a precizat că bugetele primăriilor amintite mai sus nu au resurse financiare pentru plata primelor rate. Pentru rezolvarea acestei probleme, primarii celor cinci localități au solicitat DGFP fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale. „Sunt unele solicitări din partea unor municipii pentru modificarea sumelor alocate trimestrial pentru de DGFP pentru echilibrarea bugetelor locale. Dacă am fi aprobat cererile acestor orașe care au nevoie de bani pentru proiectul Utilități și mediu, ar fi însemnat ca pentru celelalte unități administrativ – teritoriale din județ să nu se mai acorde sume pentru echilibrarea bugetului pe trimestrul I 2006”, a spus Petrică Ropotă.

Recomandări

Sucevenii au la dispoziție investiții avantajoase în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”