Cunoscuta profesoară de pian și muzicolog Elena Andriescu a plecat la Ceruri. Vestea a îndurerat o întreagă comunitate. Profesorul de pian Johannes-Raimund Onesciuc a transmis următorul mesaj: „Sunt momente în care cuvintele sunt de prisos! Astăzi am pierdut un mare OM și odată cu plecarea lui s-a încheiat o epocă a bunului simț, a culturii puse în slujba binelui, a științei transmise generațiilor. Un model de educație, voință, caracter și personalitate s-a stins! Rămânem tot mai săraci pe zi ce trece! Regrete eterne, doamnă profesor Elena Andriescu! Vă mulțumesc pentru ca am avut ocazia de a face parte din cercul dumneavoastră de prieteni!”
Elena Andriescu, născută pe 2 martie 1952, la Cristești, județul Botoșani, pianist și muzicolog, absolventă a Universității Naționale de Muzică București, a fost profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și colaborator la Școala de Artă „Ion Irimescu”, unde a pregătit sute de elevi, care au participat cu succes la concursuri și recitaluri.
Elevii pregătiți de prof. Elena Andriescu au obținut de-a lungul timpului premii prestigioase la competiții de profil și la olimpiade. Profesoara Andriescu a făcut, de asemenea, parte din numeroase jurii ale concursurilor de specialitate. Mereu a fost apropiată de elevi, dar și de artiști consacrați, fiind apreciată pentru profesionalismul ei. Profesoara Elena Andriescu a fost o apropiată a marii artiste Ileana Bardă.
Cei care au cunoscut-o pe prof. Elena Andriescu spun că era o persoană discretă și precaută în ceea ce privește notorietatea. Își știa valoarea și și-o certifica prin fiecare apariție: conferințe, recitaluri, corepetiții etc.
A fost o persoană onestă, profesionistă, plină de vivacitate, riguroasă în tot ceea ce făcea, sensibilă și plină de noblețe sufletească.
Cineva a scris într-un mesaj de rămas bun: „Prin muzică, prof. Elena Andriescu mi-a arătat că o clapă de pian nu este doar începutul unui sunet, ci pragul discret spre sensibilitate, rigoare și frumusețe lăuntrică. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Sincere și profunde condoleanțe familiei!”. Sunt și alte mesaje: „Un om minunat! Am organizat împreună una dintre cele mai frumoase activități, în anul <Ciprian Porumbescu>. Un profesionist, în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu să o ierte!”; „Dumnezeu să o odihnească în lumină! Am avut privilegiul să o cunosc personal. Un profesionist desăvârșit și un om minunat! Sincere condoleanțe familiei!”.






