Ploile abundente din ultima perioadă au provocat pagube importante infrastructurii rutiere din zona de munte a județului Suceava, printre localitățile afectate numărându-se și comuna Vatra Moldoviței. Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar al comunei Vatra Moldoviței, Zenoviu Gavril Cenușă, scurgerile de pe versanți au afectat aproximativ 15 kilometri de drumuri comunale balastate.
El a arătat că drumurile afectate sunt situate în toate satele comunei și reprezintă căi secundare de acces către arterele principale. „În urma scurgerilor de pe versanți au fost calamitate în jur de 15 kilometri de drumuri comunale balastate din toate satele comunei. Sunt drumuri secundare, care fac legătura cu drumurile principale ale localității”, a declarat Zenoviu Gavril Cenușă. El a dat asigurări că primăria a început deja demersurile pentru refacerea infrastructurii afectate, lucrările fiind programate pentru această vară. Astfel, primăria intenționează să utilizeze material provenit din albia râului Moldovița, în baza prevederilor legale aplicabile în situații de calamități.
„Legea permite ca în caz de calamități Apele Române să ne dea un perimetru din albia râului Moldovița din care să extragem balast pentru a repara drumurile care acum arată foarte rău. Primăria Vatra Moldoviței a depus documentația la Apele Române pentru acordarea avizului și delimitarea perimetrului pe care urmează să-l exploatăm”, a spus viceprimarul.
El a subliniat că refacerea acestor drumuri va fi o prioritate pentru administrația locală. „Vrem să refacem cât mai repede aceste drumuri care îi afectează mult pe cetățeni”, a completat Zenoviu Gavril Cenușă. El a mai adăugat că Primăria Vatra Moldoviței are pregătit un proiect pentru asfaltarea a nu mai puțin de 11 kilometri de drumuri, aflate în zona centrală a comunei, pentru care urmează să fie identificată sursele de finanțare.






