Cea mai impozantă clădire din centrul Sucevei, aflată chiar la kilometrul 0 al orașului, Casa de Cultură a Sindicatelor, ar putea fi preluată de Primăria Suceava, care vrea să facă din ea o clădire reprezentativă pentru municipiul reședință de județ.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că din partea sa este voință maximă în acest sens, doar că mai este nevoie și de „voință politică” și de un Guvern care să își asume o astfel de decizie.
„De mult timp vrem să luăm Casa de Cultură la Primărie. Chiar și la spectacolul de marți seara au venit niște cetățeni să mă întrebe de ce nu luăm clădirea să o modernizăm. Am discutat cu parlamentarii suceveni, vom face un proiect de lege pentru inițierea unei decizii de transferare a acestor Case de Cultură către administrațiile locale”, a spus Ion Lungu, care a explicat că toate demersurile de până acum nu s-au concretizat din cauza situației alambicate a proprietății acestui imobil, administrat la comun de patru confederații sindicale.
„Este nevoie de voință politică. Un Guvern ar trebui să își asume acest lucru.
Sindicatele sunt proprietare ale acestor Case de Cultură, problema se pune și electoral, nimeni nu a vrut să ia această decizie… Prin Asociația Municipiilor din România am ridicat această problemă la fiecare început de mandat al unui Guvern. În campanie toți spun că vor rezolva problema, dar când ajung la guvernare nu mai fac nimic.
Aceste Case de Cultură sunt un bun al comunității, nu au fost făcute de sindicaliști din banii lor. Aproape toți am fost sindicaliști și am contribuit la ridicarea lor”, a adăugat edilul sucevean.
Casa de Cultură a Sindicatelor, una dintre cele mai importante clădiri din municipiul
Suceava, a ajuns de mai mult timp într-o stare deplorabilă, în lipsa unor ample lucrări de reparații și investiții absolut necesare, atât la exterior, cât și la interior.
În prezent, Casa de Cultură, construită în perioada 1965-1969 de o echipă de arhitecți coordonată de cunoscutul Nicolae Porumbescu, fondatorul Școlii de Arhitectură din Iași, este administrată de patru confederații sindicale din România – CNSRL – Frăția, Cartel Alfa, CSDR și Blocul Național Sindical.
O parte dintre spațiile Casei de Cultură Suceava sunt închiriate mai multor societăți comerciale și asociații culturale, chirii care, împreună cu sumele obținute din închirierea sălilor pentru spectacole, ședințe sau dezbateri politice, sunt singurele surse de venit ale instituției.






