Primăria Suceava are de repartizat vineri excedentul bugetar al anului trecut

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Aleșii locali suceveni se vor întruni vineri, 18 ianuarie, de la ora 10.00, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, în care unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi este cel referitor la repartizarea excedentului bugetar al anului anterior.Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că anul 2018 s-a încheiat cu un excedent bugetar de 3,438 milioane de lei.Conform proiectului de hotărâre care va fi dezbătut vineri, suma de 2.441.165,70 lei va fi folosită pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, respectiv pentru investiții, iar 997. 791,73 lei pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile secțiunii de funcționare în anul curent sau pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar al acestei secțiuni la sfârșitul exercițiului bugetar.Excedentul din 2018 s-a înregistrat la secțiunea de funcționare – 426.169,17 lei, dar cea mai mare parte e la secțiunea de dezvoltare – 2.299.239,38 lei.

Recomandări

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est