Președintele Gheorghe Flutur salută avizarea tronsonului de Autostradă Pașcani – Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Avizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada A7 Suceava-Pașcani este salutată de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că „astăzi este ziua când se naște A7 Suceava la autostradă”, „o zi istorică”. „Așa cum anunțam câteva zile în urmă, pe ordinea de zi la CNAIR a fost avizat tronsonul de autostradă A7 Pașcani – Suceava. Astăzi este o zi istorică, A7, care leagă Suceava de București, devine sută la sută certitudine”, a declarat Flutur. Acesta a subliniat că din punctul său de vedere, „nu mai contează cine va mai vorbi de acest proiect” deoarece consideră că pentru el este „o datorie împlinită”. „M-am suflecat, mi-am luat cizme, mi-am luat cravată, m-am dus în șantiere, m-am dus la București și m-am întors în politica de la vârf să introduc în programul de guvernare ca prioritate Pașcani – Suceava, m-am întâlnit de zeci de ori cu proiectanții implicați în acest proiect, am suportat înțepături și critici, am înghițit multe nedreptăți și neadevăruri, dar triumfă pragmatismul. De aici în colo e certitudine Autostrada Pașcani – Suceava”, a afirmat președintele CJ Suceava.

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

Emanuel Ungureanu: “Ultima bucată lipsă din Autostrada A7, Pașcani-Suceava-Siret, negociată la Bruxelles de Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, prinde contur”

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Gheorghe Șoldan: “Semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale autostrăzii A7 Pașcani – Suceava reprezintă încă o veste uriașă pentru județ”