Președintele CJ Suceava anunță că lucrările la Palatul Administrativ sunt în grafic, în prezent lucrându-se la șarpantă

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că lucrările la Palatul Administrativ din centrul Sucevei sunt în grafic și vor fi finalizate la termenul stabilit, în vara anului viitor. Gheorghe Flutur a spus că în momentul de față se lucrează intens la șarpantă. „A venit țigla ceramică. În momentul acesta se ia apa, cum se spune, și se avansează mult la mansardă. S-au zidit din nou și coșurile de fum și toate ornamentele din acoperiș”, a arătat Flutur.
El a precizat că lucrările sunt în grafic. Președintele CJ Suceava a amintit că investiția în reabilitarea Palatului Administrativ din Suceava care a fost afectat de un incendiu se ridică la aproape 100 de milioane de lei. „Vorbim de o consolidare a întregii clădiri, cu șarpantă rezistentă la incendii, o recompartimentare, o fortificare a fundației, a elevației. Anul viitor în vară este termenul final pentru ca acest Palat Administrativ să fie pus în funcțiune. Va fi o clădire emblematică pentru orașul Suceava și pentru întreg județul”, a declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Conflictul Primăria Suceava – Consiliul Județean, în faza revendicărilor imobiliare, cu Palatul Administrativ în centrul disputei

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia