Ecaterina Andronescu:

Președintele a greșit când a caracterizat sistemul de învățământ ca mediocru

– Traian Băsescu a declarat, vineri, că școala românească este, conform standardelor internaționale, una mediocră, olimpicii români nefiind reprezentativi pentru nivelul învățământului
Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a precizat duminică că olimpicii români cresc valoarea brandului de țară al României și că șeful statului s-a grăbit atunci când a afirmat că sistemul național de educație este unul mediocru.
„20% din angajații Microsoft din Statele Unite provin din școala românească, sute de profesori universitari români predau în cele mai prestigioase universități din lume, olimpicii români cresc valoarea brandului de țară al României”, a precizat Andronescu.
Ea susține că formațiunea sa lucrează la un program, ce va fi lansat spre dezbatere publică în următoarele săptămâni și care conține un proiect de reformă a învățământului care pleacă de la doua idei: salarii mai mari pentru profesori și asigurarea de condiții pentru pregătirea acestora.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că școala românească este, conform standardelor internaționale, una mediocră, olimpicii români nefiind reprezentativi pentru nivelul învățământului.
”Să ieșim din povestea «minunata noastră școală». Școala noastră este etichetată ca mediocră iar olimpicii nu reprezintă nivelul școlilor. Nu l-a reprezentat, nu îl reprezintă și nu îl va reprezenta”, a spus Băsescu, la Realitatea TV.
Președintele consideră că, pentru a atinge nivelul european, școala românească are nevoie de cinci ani, în care să se facă investiții cel puțin egale cu cele făcute în acest an.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă